Dorin Recean a avut o întrevedere cu noul șef al USAID, Jeff Bryan
Continuarea proiectelor în comun cu Misiunea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare în țara noastră, creșterea economică, energia regenerabilă și coeziunea socială au fost principalele subiecte discutate de premierul Dorin Recean cu noul șef al USAID, Jeff Bryan, și ambasadorul SUA, Kent Logsdon.

Prim-ministrul s-a referit la principalele obiective pe care trebuie să le avanseze Executivul, cum ar fi: stimularea creșterii productivității și atragerea investițiilor.
„Creștem investițiile în infrastructură, mai ales în extinderea și modernizarea sistemului feroviar. Bineînțeles, ne concentrăm eforturile pe implementarea proiectelor de dezvoltare regională, pe consolidarea securității energetice a țării prin susținerea proiectelor de energie verde, dar și pe apropierea de blocul comunitar”, a evidențiat prim-ministrul Dorin Recean.
La rândul său, noul șef al Misiunii USAID la Chișinău a apreciat pașii întreprinși de autorități pe calea reformelor și implementarea agendei pro-europene a țării. Jeff Bryan a reconfirmat sprijinul organizației pe care o reprezintă în susținerea parcursului democratic al țării noastre.
