India spune că Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din septembrie
Președintele rus, Vladimir Putin, nu va participa la summitul G20 de luna viitoare din India, ci îl va trimite pe ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, a transmis luni biroul premierului indian, Narendra Modi, potrivit AFP și Agerpres.
Biroul lui Narendra Modi a precizat că acesta a vorbit cu Vladimir Putin la telefon și „și-a exprimat neînțelegerea” cu privire la decizia acestuia de a nu participa la summitul programat pentru 9-10 septembrie.
New Delhi și Moscova au stabilit legături încă din timpul Războiului Rece, iar Rusia rămâne cel mai mare furnizor de arme al Indiei.
India, la rândul său, a evitat orice condamnare explicită a Rusiei după invazia sa din Ucraina în februarie 2022, în ciuda consolidării legăturilor sale de securitate cu Statele Unite.
În martie, Curtea Penală Internațională (CPI) a anunțat că a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin sub acuzația de crime de război pentru deportarea copiilor ucraineni. India nu este semnatară a CPI. Kremlinul neagă aceste acuzații, considerând că mandatul de arestare împotriva liderului rus este „nul”.