Politic

Opinie//Victoria Ucrainei împotriva Rusiei ar putea avea impact benefic și asupra țărilor din regiune, inclusiv R. Moldova

Victoria Ucrainei împotriva Rusiei ar putea avea impact benefic și asupra țărilor din regiune, în special Republica Moldova, Georgia, dar și Belarus, a declarat politologul român Cristian Pîrvulescu la emisiunea „În Context” de la postul public de televiziune Moldova 1. Totodată, expertul consideră că aceste procese nu au unanimitate la nivel european, pentru că Rusia încearcă să folosească unele guverne naționale pentru a împiedica susținerea occidentală a Ucrainei.

„Dacă Ucraina învinge, ceea ce înseamnă că Ucraina recuperează toate teritoriile atât Donbas cât și Crimeea, Rusia se va afla într-o situație complicată și atunci într-adevăr Moldova și Georgia pot recupera teritoriile pe care Rusia le controlează în mod diferit pentru că una se întâmplă în Georgia, alta se întâmplă în regiunea transnistreană. În ceea ce privește Belarusul, o slăbire a influenței ruse ar putea să ducă la presiuni democratice. Probabil ca acest război va mai dura ceva vreme și totul depinde atât de atât de ceea ce se întâmplă pe front cât și ce se întâmplă cu războiul hibrid”.

Cristian Pârvulescu a mai menționat că, din punct de vedere militar, Rusia a dovedit că nu mai este o mare putere, este cel mult o putere regională.

Amintim că președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a declarat într-un interviu că pentru el, ca președinte, victoria împotriva Rusiei înseamnă mult mai mult. Ar dori o victorie care ar face imposibilă revenirea la război. O victorie, care ar aduce stabilitate în regiune și ar contribui la reintegrarea teritorială a Republicii Moldova și Georgiei.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult