Externe

Un turn de televiziune din Rusia, atacat cu drone

În regiunea Briansk, a fost atacat cu drone un turn de televiziune, potrivit șefului regiunii, Aleksandr Bogomaz, care a anunțat că nimeni nu a fost rănit și nu există distrugeri, informează Rador.

Precizăm că, mai multe orașe din Rusia - Pskov, Briansk, Kaluga, Orlov, Riazani - au fost atacate cu drone, în cursul nopții de marți spre miercuri, au anunțat, astăzi autoritățile ruse, scrie hotnews.ro. Cel mai semnificativ atac pare să fi fost asupra aeroportului din Pskov, care este civil și militar. Sursa susține că, în urma atacului unei drone s-au aprins două aparate militare de transport și au fost afectate patru avioane. Toate zborurile au fost anulate, iar activitatea aeroportului a fost stopată până pe 31 august.

Atacurile cu drone împotriva teritoriului rus și a peninsulei Crimeea anexată în 2014 s-au multiplicat în ultimele săptămâni, vizând în special capitala rusă pe fondul unei contraofensive a Kievului declanșată la începutul lunii iunie.

Olga Stăvilă

Olga Stăvilă

Autor

Citește mai mult