UE a utilizat cu 17% mai puțin combustibili fosili pentru producerea energiei electrice, în prima jumătate a lui 2023
Uniunea Europeană a utilizat mai puțini combustibili fosili pentru a produce electricitate în prima jumătate a anului. Grecia și România se află în topul statelor europene, care au utilizat mai mult de 50% de energie din surse regenerabile, arată un studiu citat de The Guardian.
Cele 27 de state membre au ars cu 17% mai puțin combustibili fosili pentru a produce energie electrică între ianuarie și iunie 2023, față de aceeași perioadă a anului trecut, a constatat un studiu al grupului pentru energie curată Ember. Pentru a încerca să oprească încălzirea planetei, UE va reduce cu 65 la sută, până la sfârșitul deceniului, poluarea cu gaze cu efect de seră, față de nivelul din 1990 . Iar până în 2045 aceste emisii vor atinge cota zero.
În acest scop va fi folosită mai puțină energie, dar mai multă electricitate decât în prezent, susțin analiștii.Raportul a constatat că generarea bazată pe combustibili fosili în prima jumătate a anului a scăzut cu peste 20% în 11 țări ale Uniunii Europene și cu peste 30% în cinci dintre ele.
14 state au înregistrat cea mai scăzută rată totală de fosili în perioada respectivă. În Austria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Italia, Polonia și Slovenia, arderea combustibililor fosili a atins cel mai scăzut nivel din acest secol.
Raportul Ember a mai constatat că producerea de energie solară a crescut cu 13%, generarea eoliană cu 5%, în timp ce energia hidroelectrică s-a majorat cu 11% după un deficit cauzat de seceta de anul trecut.
Mai multe țări au doborât recorduri pentru cota de energie care provenea din surse regenerabile, arată raportul. Grecia și România au trecut pentru prima dată de 50%, iar Danemarca și Portugalia au depășit 75%. După ce Rusia a invadat Ucraina anul trecut, prețurile la gazele naturale au crescut, iar Uniunea Europeană a introdus măsuri de urgență pentru a reduce cererea.