Externe

Serghei Lavrov spune că Moscova nu vede niciun semn de noi garanții privind exportul de cereale

Rusia nu vede niciun semn că va primi garanțiile care i-ar permite să-și reia participarea la acordul privind exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, a declarat joi ministrul de Externe, Serghei Lavrov, transmite Reuters și Agerpres.

dailysabah.com
Sursa: dailysabah.com

Rusia a ieșit din acord în iulie, acuzând mai ales că sancțiunile occidentale îi împiedică exporturile proprii de cereale și fertilizatori, contrar unui memorandum semnat anul trecut în paralel cu Inițiativa privind cerealele ucrainene.

Serghei Lavrov a afirmat joi, după o întrevedere la Moscova cu ministrul de Externe al Turciei, care a mediat acordul, alături de ONU, că Rusia este gata să revină în acord „mâine” dacă cererile îi sunt respectate, dar că nu există niciun semn în acest sens.

„Rusia are solicitări pentru un export neîntrerupt al propriilor grâne și îngrășăminte. Noi am confirmat importanța de a răspunde acestor solicitări, în cadrul întâlnirii noastre”, a spus ministrul de Externe turc, Hakan Fidan.

El a adăugat că, cu ajutorul eforturilor și contribuțiilor Turciei, Națiunile Unite au pregătit un nou pachet de propuneri. „Credem că acesta oferă o bază adecvată pentru resuscitarea Inițiativei”, a apreciat diplomatul turc.

Însă, potrivit lui Serghei Lavrov, „încă nu există nicio singură garanție în acest mesaj. Sunt numai promisiuni de a încerca mai repede, de a încerca mai activ”.

„De îndată ce vor exista nu promisiuni, ci garanții, cu un rezultat concret care poate fi implementat mâine, atunci de mâine implementarea acestui pachet va fi reluată integral”, a declarat ministrul rus.

Serghei Lavrov a mai spus că Occidentul este cel care stă în calea unei soluții.

„Membrii ONU înșiși nu pot face nimic, sunt obligați să ceară Occidentului să fie rezonabil, să aibă o abordare constructivă; Occidentul nu vrea să facă acest lucru”, a adăugat Serghei Lavrov.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult