Personalitatea săptămânii // Ion Druță, la 95 de ani
Atunci când reveniți la titlurile „Frunze de dor”, „Clopotnița”, „Povara bunătății noastre”, „Casa Mare”, în gând vi se conturează imaginea scriitorului care a semnat o filă de referință din cartea literaturii române. Astăzi, 3 septembrie, autorul volumelor menționate împlinește vârsta venerabilă de 95 de ani. Bineînțeles, este vorba despre Ion Druță, prozator, dramaturg, eseist, membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. A fost primul scriitor basarabean care a ridicat problema revenirii la alfabetul latin în mod public încă din 1965, la Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor a RSSM. La propunerea scriitorului, în 2004, la Soroca, a fost inaugurat monumentul numit „Lumânarea Recunoștinței” (cu variantele „Badea Mior” și „Monumentul Poetului Anonim”). Alte curiozități despre traseul distinsului scriitor, aflați din articolul următor.
Ion Druță s-a născut la 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul Soroca, Regatul României (în prezent, raionul Dondușeni), în familia lui Pantelei, zugrav de biserici, și a Soficăi, țărancă de origine ucraineană. În 1939, familia s-a mutat în satul Ghica Vodă, raionul Drochia. A făcut șapte clase de școală românească, pe când Basarabia făcea parte din Regat. Imediat după război, a urmat cursurile de tractoriști (1945) și pe cele ale unei școli de silvicultură (1946). A absolvit cursurile de literatură la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957). În perioada 1947-1950, și-a satisfăcut serviciul militar în rândurile Armatei Sovietice. După demobilizare, s-a stabilit la Chișinău și a activat în calitate de reporter la redacția ziarului republican „Țăranul sovietic” și apoi, la revista „Femeia Moldovei” (1950-1953).
A debutat în 1951 cu povestirea „Problema vieții”. După câteva cărți de proză scurtă – „La noi în sat”, „Poveste de dragoste” ‒ s-a bucurat de primul său mare succes public cu nuvela „Frunze de dor”, o tulburătoare poveste de dragoste, având ca fundal viața țăranului basarabean în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial și cele imediat de după. Au urmat o serie de titluri care i-au adus consacrarea: „Dor de oameni” („Cartea Moldovenească”, 1959); „Piept la piept” („Cartea Moldovenească”, 1964); „De la verde pân-la verde” („Literatură Artistică”, 1982); „Biserica Albă” („Literatura Artistică”, 1988) ș.a.
Ion Druță se regăsește și în piesele sale de teatru: „Casa Mare” (editată, în 1959), „Doina” (1968), „Păsările tinereții noastre” (1971), „Frumos și sfânt” (1974) ș.a. Majoritatea spectacolelor au fost jucate cu succes pe teritoriul întregii URSS, precum și în multe dintre țările din fostul lagăr socialist. A mai editat piesa „Apostolul Pavel”, epopee creștină în două acte (1999) și două volume ale epopeii teatrale „Harul Domnului” (2001). A publicat concomitent și literatură pentru copii: „Cenușica” (1962), „Povestea furnicii” și „Balada celor cinci motănași” (1973), „Daruri” (1983). Eseistica lui Ion Druță inserează piese de răsunet, care au marcat momente istorice importante: „Eminescu, poet național” (1970), „Mozart la sfârșitul verii” (1970), „Lumea lui Cehov” (1985), „Pământul, apa și virgulele” (1988), „Cine a stins lumina în România” (1989). Multe dintre ele s-au regăsit în volumul bilingv rus-român „Ora jertfirii” (1998).
În 1969, scriitorul părăsește republica și se stabilește la Moscova. În 1987-1990, Ion Druță a fost președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, ales unanim în acest post de colegii de breaslă. Deputat al poporului din fosta URSS (1989), la Congresul I al deputaților poporului, a fost ales membru în parlamentul de la Moscova, fiind și consilier al președintelui Mihail Gorbaciov. Scriitorul se angaja activ în procesul de resuscitare națională, militând pentru drepturile băștinașilor, pentru limba română și alfabetul latin, pentru drapelul de stat tricolor.
Operele lui Ion Druță au fost traduse în limbile rusă, franceză, germană, spaniolă, engleză, japoneză, polonă, ucraineană, bulgară kazahă, letonă, maghiară, lituaniană, georgiană, cehă, slovacă, armeană, uzbecă, azeră etc. Deține Premiul de Stat al RSSM (1967) pentru romanul „Balade din câmpie” și nuvela „Ultima lună de toamnă”; Premiul „Mihai Eminescu” al Societății Bibliofililor din Republica Moldova; Premiul „Vasile Alecsandri” al Uniunii Oamenilor de Teatru din Moldova (1988). În 1988 a devenit deținător al titlului onorific de „Scriitor al poporului din RSSM”. Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii pentru anul 2008, declarat de Guvernul Republicii Moldova „Anul Ion Druță”. A fost decorat cu Ordinul „Drapelul Roșu de Muncă” (1960), Ordinul Republicii (1993). Este membru de Onoare al Academiei Române (1990), membru activ al Academiei de Științe a Moldovei (1992), doctor honoris causa al Universității de Stat din Moldova (1999).
