Social

Accesul copiilor ucraineni în instituțiile de învățământ din Republica Moldova va fi facilitat

Pe teritoriul Republicii Moldova se află circa 20 de mii de copii refugiați din Ucraina, de vârstă preșcolară și școlară, care ar putea fi integrați în instituțiile de învățământ din țara noastră, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, Ministerul de resort va aproba, săptămâna viitoare, un regulament de admitere a refugiaților ucraineni în sistemul de învățământ care va facilita accesul la educație.

O bună parte din copiii refugiaților ucraineni stabiliți în Republica Moldova, nu sunt integrați în instituțiile de învățământ, a precizat Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, ministerul de resort va aproba un regulament cu sprijinul partenerilor externi, și va pregăti școlile care vor facilita accesul refugiaților ucraineni la educație.

Avem circa 20 de mii de copii de vârstă preșcolară, școlară care s-ar putea integra. Conform datelor de anul trecut am avut mai puțin de o mie care s-au înscris în școlile noastre, restul au urmărit cursurile online și cu sprijinul partenerilor externi să abordăm fiecare provocare în parte, fie că vorbim de curriculă, manuale, fie că vorbim despre cunoașterea limbii române, fie ca vorbim despre suport psiho-emoțional, să încercăm să le asigurăm acest lucru”.

Dan Perciun a subliniat că vor fi eliminate unele restricții cu privire la statutul de protecție temporară pentru refugiații ucraineni, iar singura provocare pentru aceștia rămâne a fi bariera lingvistică.

Dincolo de teritoriul Ucrainei, mai mult de jumătate dintre copiii ale căror familii s-au retras din calea războiului nu sunt înscriși în învățământul național, a precizat UNICEF, care menționează drept cauze barierele lingvistice și sistemele educaționale suprasolicitate.

Războiul a urmat după pandemia de COVID 19, ceea ce înseamnă că unii copii ucraineni se confruntă cu un al patrulea an școlar consecutiv de întreruperi ale educației. Ei ar trebui să se întoarcă la cursuri în această săptămână, după vacanța de vară, arată UNICEF.

Cam jumătate dintre profesorii ucraineni au raportat o scădere a abilităților elevilor în ceea ce privește limba, cititul și matematica, iar aceștia au pierdut sentimentul de siguranță și prieteniile pe care școala le poate oferi celor care îndură războiul. Din cauza bombardamentului rusesc asupra teritoriului ucrainean, precum și a riscului acestuia, unele școli vor activa în stațiile de metrou pentru a proteja elevii.

Potrivit ministerului Educației și Cercetării, la sfârșitul anului de învățământ 2022-2023, în școlile din țara noastră își făceau studiile peste o mie de refugiați ucraineni.

Autor: Dumitru Petruleac

Citește mai mult