Evocări// In memoriam Dan Spătaru
A fost o personalitate a lumii muzicale românești care a rezistat timpului, a știut să își respecte publicul prin ținuta elegantă pe care o avea tot timpul, indiferent de circumstanțe. Este vorba de Dan George Spătaru. S-a născut în 2 octombrie 1939, într-o familie de învățători, Gherghina și Aurel Spătaru. Și-a petrecut copilăria la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin și la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor care erau agricultori. Caii erau pasiunea lui de mic copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal.
Dan a crescut printre poveștile bunicilor și cântecelor interpretate de părinții lui. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o mătușă pentru a îndeplini dorința mamei „Copiii mei să învețe carte”. Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. Dan Spătaru era student când a început să cânte la „Casa Studenților” în anul 1962. S-a lansat cu muzică italiană, care era la modă. Compozitoarea Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a descoperit. L-a ascultat odată la „Mon Jardin” și a început a face cu el lecții. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Altă dată, la o terasă, Dan Spătaru l-a întâlnit pe Temistocle Popa, care i-a compus aproape toate șlagărele. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuța mea”.
A urmat apoi un șir de șlagăre: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile noastre”, "Măicuță, îți mulțumesc!", "Vorbește lumea că-s ștrengar" și altele.
Dan Spătaru s-a stins în urma unui infarct în dimineața zilei de 8 septembrie. Peste zece mii de oameni au fost prezenți la înmormântarea sa pentru care Dan Spătaru a însemnat un exemplu de voință, talent, omenie și modestie.
