Bașcanul regiunii găgăuze, suspectată de exces de putere. Procuratura a pornit o cauză contravențională
Bascanul Gagauziei, Evghenia Gutul, este suspectată de exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu. Astfel, pe numele ei Procuratura Găgăuziei a pornit o cauză contravențională. Apărătorii acesteia califică dosarul ca fiind intentat la comandă.
Procuratura Găgăuziei a pornit o cauză contravențională pe numele bașcanului regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, pe care o acuză de exces de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu. Informația a fost confirmată pentru Radio Moldova de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.
„Procuratura UTA Găgăuzei a intentat, astăzi, o cauza contravențională, în care Evghenia Guțul este bănuită de exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu. Violina Moraru susține că Procuratura urmează să audieze reprezentantul părții vătămate și să întreprindă toate acțiunile necesare pentru elucidarea circumstanțelor relevante și stabilirea adevărului”, a menționat Violina Moraru.
În reacție, avocatul Aureliu Colenco, a spus pentru Radio Moldova că dosarul este intentat la comandă.
„Procurorii au primit indicații și ei repejor vor să arate că lucrează”, a afirmat avocatul.
Amintim că, Evghenia Guțul a fost aleasă în funcția de guvernator al regiunii găgăuze în urma scrutinului din primăvara acestui an, fiind susținută de Partidul „ȘOR”, declarat neconstituțional.