Rubrica Evocări// 16 ani fără tenorul Luciano Pavarotti
Acum 16 ani, pe 6 septembrie decedează celebrul tenor italian, câștigător al multor premii Grammy, discuri de platină și aur Luciano Pavarotti. Marele cântăreț a avut parte de un respect muzical enorm și va fi amintit așa cum și-a dorit să fie amintit: al doilea Caruzo. Un asemenea impact asupra oamenilor nu mai fusese atins de la marele Enrico încoace. Vocea era unică și puternică, iar prezența lui era inconfundabilă și avea și un strop de răutate care atrăgea toate sexele și vârstele.

Luciano Pavarotti s-a născut la 12 octombrie în 1935, la Modena, în familia unui brutar. A studiat pedagogia la Scuole delle Magistrale din Modena și a fost profesor la școala din localitate. Ulterior, a urmat studii muzicale cu Arrigo Pola și Ettore Campogalliani.
Primele influențe muzicale provin de la înregistrările tatălui său, cu tenori în vogă în acea epocă - Beniamino Gigli, Giovanni Martinelli, Tito Schipa, Enrico Caruso. Idolul lui Pavarotti a fost tenorul Giuseppe Di Stefano. Când avea aproape nouă ani a început să cânte împreună cu tatăl său în corul unei mici bisericuțe. În tinerețe a luat câteva ore de canto.
Era pasionat de sport și interesat serios de o carieră de fotbalist ca portar, dar mama l-a convins să devină profesor. Aproximativ doi ani a predat într-o școală primară, dar a realizat că pasiunea lui rămâne muzica. Mentorii săi în bel canto au fost Arrigo Pola și Ettore Campogalliani. Primele sale apariții în public au fost în corul de la Teatro de la Comuna, din Módena, și mai târziu în La Coral de Gioacchino Rossini, unde și-a demonstrat talentul.
A debutat pe 29 aprilie 1961, pe scena Operei Reggio Emilia, cu rolul Rodolfo din opera „Boema” de Puccini. Rolul lui Rodolfo i-a adus multe satisfacții, a fost cartea lui de vizită. A avut un succes deosebit la Metropolitan Opera, în 1982, în rolul Idomeneo de Mozart. În 1986, a cântat, pentru prima oară, pe o scenă din China. Luciano Pavarotti a fost inițiatorul seriei de spectacole „Pavarotti și prietenii”, organizată în scopuri caritabile.
A cântat pe marile scene ale lumii alături de voci consacrate aparținând tuturor genurilor muzicale. Printre partenerii săi de scenă s-au numărat Bryan Adams, Jon Bon Jovi, Mariah Carey, Eric Clapton, Joe Cocker, Gloria Estefan, Elton John, Eros Ramazzotti, Sting, Andrea Bocelli, Liza Minnelli, Frank Sinatra, Michael Jackson.
Faima mondială a cunoscut-o alături de tenorii spanioli Placido Domingo și Jose Carreras, în seria de concerte ''Cei trei tenori''. Primul a fost organizat la Roma, cu prilejul finalei Campionatului Mondial de Fotbal.
Luciano Pavarotti a fost singurul cântăreț de operă care a vândut mai mult de 100 de milioane de discuri.
AUTOR: Veta Ghimpu-Munteanu