Personalitatea săptămânii // Ion Suruceanu, la 74 de ani
Astăzi, 9 septembrie, cântărețul șlagărelor „Ce seară minunată!”, „Luna, luna”, „Roze, roze”, „Iubiți învățători”, „Adriatica”, „Numai tu” își celebrează cea de-a 74-a aniversare. La cei 74 de ani, dintre care 56 i-a trăit pe scenă, remarcabilul artist Ion Suruceanu, prin vocea sa inconfundabilă, prezența impozantă și repertoriul de succes, este o emblemă a muzicii ușoare autohtone. Chit că astăzi suntem incapabili să ne imaginăm peisajul artistic fără un Ion Suruceanu, la începuturile sale artistul se visa sportiv de performanță. Când s-a întâmplat să schimbe sportul pe microfonul formației „Noroc”, aflați din articolul următor.
Ion Suruceanu s-a născut la 9 septembrie 1949, în localitatea Suruceni, Ialoveni. În copilărie și-a dorit să devină sportiv, însă, în adolescență s-a îndrăgostit de muzică. Fredona des, acasă, melodiile lui Dan Spătaru, iar când mama sa l-a auzit cântând, l-a încurajat să-și îndeplinească visul de a cânta.
Într-un interviu, maestrul Ion Suruceanu a mărturisit: „Am avut o întâmplare care mi-a hotărât soarta. După ce am plecat de la Suruceni, am început să învăț la Colegiul de Cultură Fizică și Sport, am vrut să fiu sportiv de performanță. După aceea, m-am transferat la Școala de Muzică. Eram prin 1967, la sfârșitul anului trei, și cântam într-o trupă. S-a întâmplat ca la o petrecere de Revelion la care cântam și noi să fie cineva de la Formația „Noroc”, condusă de Mihai Dolgan. Băiatul acela mi-a spus că au nevoie de un solist, iar peste câteva zile m-am întâlnit cu Mihai Dolgan și i-am cântat câteva melodii. La un moment dat, m-a întrebat: „Măi băiatule, vrei să cânți în Formația „Noroc”?” Eu am înlemnit, pierdusem darul de a vorbi. Nu dormisem toată noaptea. La Școala de Muzică eram fagotist, deci locul meu era în Orchestra Simfonică. A doua zi, am mers la Filarmonica Națională și am fost acceptat. Nu aveam decât vreo 18 ani”, și-a amintit artistul.
La începuturile sale în muzică, Ion Suruceanu era un fel de „Dan Spătaru de la Chișinău”. „Majoritatea melodiilor pe care le-am interpretat de-a lungul timpului sunt din repertoriul lui Dan Spătaru. Aveam rude în toate colțurile României și îmi aduceau toate CD-urile lui”, a divulgat artistul. Apoi, Mihai Dolgan i-a zis să-l lase pe Dan Spătaru și să-l facă pe Ion Suruceanu.
După ce a bifat norocul de a cânta în formația „Noroc”, condusă de Mihai Dolgan, timp de zece ani, a activat în diferite colective muzicale: 1970-1973 – interpret în Orchestra de Muzică Ușoară „Bucuria”, în 1974 – solist al formației „Contemporanul”.
Pe parcursul celor 56 de ani de carieră, a lansat albume de un succes răsunător, a înregistrat sute de piese devenite șlagăre, ca „Ce seară minunată!”, „Luna, luna”, „Roze, roze”, „Iubiți învățători”, a cutreierat nenumărate scene ale lumii. Pentru melodiile sale a făcut echipă cu o serie de compozitori, însă, compozitorul de referință, precum și omul care i-a marcat viața, rămâne a fi Ian Raiburg, care i-a încredințat primul cântec al său. I s-au conferit titlurile: „Artist Emerit” (1985), „Artist al poporului” (1990), „Meritul Civic” (1993). În 2004, Ion Suruceanu este decorat cu „Ordinul Republicii”.
„Nu m-am gândit niciodată că voi avea soarta asta. I-am mulțumit bunului Dumnezeu întotdeauna că e alături de mine și eu sunt alături de el. Mi se pare că mi-a dat mai mult decât am avut eu nevoie: sănătate, carieră de succes, părinți cuminți, frați, soție, copii, nepoți... De toate!”, a declarat Ion Suruceanu într-un interviu, accentuând că se simte un om împlinit.
