Un taximetrist, șantajat cu o datorie inventată de peste 170 000 de lei: Doi bănuiți au fost reținuți
Doi bărbați au fost reținuți, fiind bănuiți de șantajarea unui taximetrist, de la care pretindeau peste 170 de mii de lei. Potrivit Poliției, totul s-a întâmplat în luna iulie curent.
Bănuiții s-au dus la victimă acasă și au determinând-o să-i urmeze în afara orașului. Între timp, taximetristul a reușit să pornească la telefonul mobil înregistrarea audio, care a devenit probă în dosarul penal.
Sosiți la fața locului, s-a prezentat și organizatorul grupului infracțional. Acolo, bărbatul a fost obligat să semneze un autodenunț, conform căruia ar fi furat de la unul dintre bănuiți peste 170.000 lei și pe care se angaja să-i întoarcă.
În caz că refuza, bănuiții l-au amenințat că îi vor tăia soției acestuia trei degete de la mână. Mai mult, victima a fost pusă să-și dezgolească partea de jos a corpului și să declare într-un video că ar fi întreținut anumite relații sexuale. În caz că nu ar fi întors banii, înregistrarea respectivă urma să fie postată pe o rețea de socializare.
„Șantajul a avut loc la doar două luni, după ce victima i-a întors o datorie de 3.000 de euro de la bănuitul care l-a vizitat acasă, din suma inițială de 2.500 euro, la care a fost adăugată dobânda. Urmare a denunțului depus de către bărbatul șantajat, cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău a dispus aplicarea arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile”, comunică IGP.
Poliția mai menționează că bănuiții nu sunt la prima abatere de la lege. Anterior, ei au fost trimiși în judecată pentru huliganism și trafic de droguri, iar unul din ei ar avea relații cu un membru al organizației criminale „Machena”.