Politic

Igor Grosu, în vizită de lucru la Vilnius. Va participa la deschiderea sesiunii plenare a Seimasului lituanian

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, merge într-o vizită de lucru în Lituania, în perioada 8-10 septembrie 2023. Șeful legislativului va participa la deschiderea sesiunii plenare a Seimasului lituanian, care va avea loc duminică.

La Vilnius, Igor Grosu se va întâlni cu Președinta Seimasului Republicii Lituania, Viktorija Čmilytė-Nielsen, cu Prim-ministra Ingrida Šimonytė și cu Ministrul Afacerilor Externe, Gabrielius Landsbergis. Agenda vizitei mai include discuții cu parlamentarii Žygimantas Pavilionis, Președintele Comitetului pentru afaceri externe al Seimasului, Laurynas Kasčiūnas, Președintele Comisiei pentru securitate națională și apărare, și Kazys Starkevičius, Președintele Comitetului pentru economie și al Grupului pentru relații interparlamentare cu Republica Moldova.

Șeful legislativului va discuta despre oportunitățile de investiții în Republica Moldova cu conducerea Zonei Economice Libere de la Kaunas și cu reprezentanții unor companii lituaniene.

Igor Grosu va fi însoțit în vizita la Vilnius de către Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult