Ministrul Educației: Nici pe departe nu toate căminele studențești corespund așteptărilor. Ce investiții se fac
Nici pe departe nu toate căminele studențești corespund așteptărilor și standardelor europene, iar pentru a rezolva situația sunt necesare investiții financiare semnificative, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun, care a vizitat ieri trei cămine studențești. Potrivit lui, sunt deja luate măsuri în acest sens.
„Am vizitat ieri 3 cămine ale Universității „Ion Creangă”, am fost pe strada Suceava și am văzut căminele 4, 5 și 6, într-adevăr ceea ce am văzut nu bucură, este nevoie de investiții urgente, de dotări. Am văzut mobilier care nu a fost înnoit din anul 1971 în unul dintre aceste cămine”, a declarat Dan Perciun.
Situația din învățământul tehnic este de asemenea complicată, deși an de an se fac investiții în cămine, a menționat ministrul.
Ministerul Educației a alocat în acest an 17 milioane de lei pentru renovarea căminelor, iar până la final de an vor fi alocate încă 10 milioane de lei. Dan Perciun a subliniat că o parte din investiții vor merge prioritar spre reparația căminelor instituțiilor care pregătesc viitori pedagogi.
„În același timp trebuie să zicem că avem cămine bine dotate în care s-a investit recent. Din informațiile pe care le avem am putea să dăm câteva exemple. La UTM - căminele 5, 10, 11, 12, 13, 16. Acestea figurează la noi drept cămine care sunt dotate și bine amenajate. Situația în sistem nu este uniformă. Universitățile au eforturi inclusiv cu resurse alocate de minister pentru a redresa situația după ani în care nu s-a investit în această infrastructură, dar bine-înțeles că este nevoie de resurse suplimentare”, a mai precizat Dan Perciun.
Referindu-se la fotografiile apărute în spațiul public privind condițiile precare din unele cămine studențești, Dan Perciun a menționat că „acele poze sunt a unor camere din căminele Universității Agrare care nu au fost întreținute pe parcurs” și acest lucru demonstrează că „decizia de amalgamare a universităților este una bună, pentru că lipsa resurselor a dus și la degradarea condițiilor de cazare, iar odată cu amalgamarea va fi mai ușor de acoperit necesitățile”.