Restricții pe Aeroportul din Iași: Microbuzele înmatriculate în Republica Moldova nu vor mai putea staționa în parcarea din fața terminalelor
Staționarea în parcarea din fața terminalelor pentru microbuzele licențiate înmatriculate în Republica Moldova, care aveau loc asigurat cu permis de la Aeroport, nu va mai fi permisă. Aceste microbuze pot opri în fața terminalelor pentru debarcarea pasagerilor și a bagajelor, dar nu au loc unde să se retragă, lucrările de șantier fiind extinse, informează Aeroportul din Iași.
Administrația aeroportului explică aceste restricții prin încercarea de a preveni situațiile în care transportatorii moldoveni nelicențiați, care fac curse ocazionale, periclitează tranzitarea aerogării, racolând clienți din terminal și blocând zona de sosiri.
În prezent, au acces în parcări doar autobuzele Companiei de Transport Public și mașinile de taxi acreditate de Aeroport.
De asemenea, va fi suplimentat numărul polițiștilor în incinta aeroportului, urmând să fie pregătit un regulament privind accesul persoanelor, astfel încât autoritățile să poată aplica sancțiuni celor care nu respectă legea și regulament.
„Împreună cu autoritățile locale depunem eforturi pentru a descuraja aceste practici. Preocuparea noastră este să asigurăm confortul de care au nevoie pasagerii și să le oferim servicii de calitate, iar asta înseamnă inclusiv transport în siguranță pentru pasagerii din Republica Moldova, care reprezintă un procent însemnat din traficul total. Aeroportul este principala poartă de intrare în oraș și ne dorim ca toți cei care ajung la Iași să aibă parte de o experiență cât mai plăcută”, se mai arată în comunicatul Aeroportului Iași.