Rata de vaccinare împotriva COVID-19 scade dramatic în R. Moldova, iar zeci de mii de doze de vaccin expiră în câteva luni
Rata de vaccinare împotriva la COVID-19 s-a redus la nivel național cu peste 96% în primele 8 luni ale anului curent, comparativ cu perioada similară a anului 2022. Potrivit datelor oferite de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în aprilie 2024 vor expira 62 de mii de doze de vaccin anti-covid. Unii cetățeni afirmă că s-au imunizat doar ca să poată călători peste hotare în perioada pandemică.
În timp ce unii oameni spun că s-au vaccinat pentru a putea trece cu bine pandemia de COVID 19, alții susțin că nu doresc să se imunizeze.
„Am făcut toate vaccinele cu 2 ani în urmă”. „Nu m-am vaccinat și nici nu doresc să mă vaccinez”. „M-am vaccinat de 2 ori în Israel în anul 2019. Autoritățile din Tel Aviv, nu îmi permiteau să vin acasă din motiv că nu eram vaccinat”.
Numărul persoanelor vaccinate a scăzut substanțial în această vară, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a subliniat pentru postul nostru de radio, șefa de Secție de la Asociația Medicală Teritorială Centru, Aurelia Cotruță. Potrivit acesteia, lunar aproximativ 50 de persoane se vaccinează la această instituție. Aurelia Cotruță, a mai notat că în ultimile săptămâni s-a majorat numărul de persoane care se îmbolnăvesc cu COVID-19.
„În ultimile săptămâni numărul de persoane care sunt depistate cu COVID-19 este în creștere. De 2 săptămâni au început să apară cazuri noi. Se adresează oamenii cu febră 38,5°C , au dureri de gât, le oferim tratamentul necesar și îi izolăm. Ne așteptăm la o majorare a numărului de bolnavi”.
În perioada 1 ianuarie - 31 august, în Republica Moldova s-au vaccinat peste 16 mii de persoane, în timp ce în aceeași perioadă a lui 2022 s-au imunizat 417 mii de oameni, a precizat pentru Radio Moldova, șeful Secției supraveghere epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinări, Veaceslav Guțu. Reprezentantul ANSP, susține că în aprilie 2024 vor expira 62 de mii de doze de vaccin.
„Avem aproximativ 22 de mii de doze care expiră pe 28 februarie 2024, iar 40 de mii expiră în luna aprilie 2024”.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut de peste 5 ori în luna august comparativ cu luna iulie. Dacă în luna iulie în țară au fost înregistrate 95 de cazuri de COVID 19, în august s-au îmbolnăvit 522 de persoane.