Social

Expert: Contraofensiva Ucrainei ar avea succes dacă Podul Crimeei ar fi ocupat

Contraofensiva Ucrainei, lansată la începutul lunii iunie, ar avea succes dacă Podul Crimeei care leagă peninsula cu teritoriu Rusiei ar fi ocupat, a declarat într-un interviu pentru portalul Defense România directorul executiv al Centrului New Strategy din București, George Scutaru.

În opinia sa, odată cu schimbarea condițiilor meteorologice, nu vor mai putea fi operate acțiuni majore.

„Dacă Ucraina ar întrerupe acest coridor aceasta ar fi o mare realizare, trebuie să ne gândim că durează opt, nouă luni să pregătești din nou noi brigăzi pentru ceea ce însemnă următoarea ofensivă. Cel mai probabil avioanele F-16, noile blindate Abrams care vor fi livrate ucrainenilor, restul ajutorul militar occidental va permite Ucrainei să reia ofensiva, cel mai probabil în mai, iunie anul viitor, pe timpul verii”, a menționat George Scutaru.

Precizăm că mai mulți oficiali și experți occidentali au afirmat că această contraofensivă a Ucrainei nu dau rezultatele scontate. La rândul său, președintele Volodimir Zelenski a menționat că „în ciuda a tot și indiferent de ce spune cineva, forțele ucrainene avansează, iar acesta este cel mai important lucru”.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult