Șef secție INSP, Pavel Apostol: Traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni, în majoritatea cazurilor se soldează cu decese sau traumatisme grave, severe, pe viață
Viteza mare de deplasare în trafic, conducerea în stare de ebrietate, dar și traversarea străzii de către pietoni cu încălcarea regulilor de circulație, sunt principalele trei cauze ale deceselor provocate în primele luni ale acestui an pe traseele naționale, potrivit autorităților. Totodată și nivelul de pregătire al șoferilor lasă de dorit în ultima perioadă, iar în unele școli auto rata de promovare a examenelor de către viitorii conducători auto este doar de 20 la sută, chiar și mai puțin.
230 de decese provocate în urma accidentelor rutiere au fost înregistrate pe parcursul ultimilor doi ani. Deși în scădere, cifra oricum este mare, constată șeful Secției Evidență și Analiză a Accidentelor rutiere, a Inspectoratului Național de Securitate Publică, Pavel Apostol. Potrivit acestuia, conducerea în stare de ebrietate, încălcarea limitei de viteză, dar și încălcarea regulilor de circulație de către pietoni, duc la pierderea de vieți omenești.
„Viteza de deplasare neadaptată la condițiile rutiere, fie cazuri de depășire a vitezei de circulație sau neadaptarea vitezei la condițiile meteo, în special în perioada rece a anului, pe condiții de ghețuș. Pe locul doi se situează accidentele rutiere cu implicarea pietonilor, care se produc din cauza că nu este acordată prioritatea legală pietonilor, în momentul când traversează strada pe spațiile destinate, pe de altă parte vorbim despre traversarea neregulamentară a părții carosabile de către pietoni. Dacă e să separăm după gravitate, constatăm că în cazul traversării neregulamentare a părților carosabile de către pietoni, în majoritatea cazurilor se soldează cu decese sau traumatisme grave, severe, care lasă oameni schilodiți pe toată viața. Pe locul trei al cauzelor accidentelor grave este conducerea în stare de ebrietate sau adormirea la volan ”, a afirmat Pavel Apostol.
Instruirea viitorilor șoferi este unul dintre factorii cheie în crearea unui mediu sigur pe traseele naționale, iar școlile auto poartă responsabilitate directă de pregătirea conducătorilor auto pentru a șofa în trafic, susține directorul adjunct la Agenți de Servicii Publice, Iurie Cristea.
„Din datele pe care le deține ASP, practic toate cele 130 de școli auto au trecut acreditarea, doar că unele dintre ele înregistrează o rată de promovarea examenelor de 5%. Ce grad de pregătire oferă aceste școli. Aici avem încă de lucru”, a subliniat funcționarul.
Responsabili de siguranța în trafic trebuie să fie atât conducătorii auto, cât și pietonii, iar autoritățile statului au datoria să gestioneze situația, de această părere este Directorul Observatorului de Siguranță Rutieră din cadrul Universității Tehnice, Ilie Bricicaru.
„Responsabilitatea este una comună, atât a șoferilor, cât și a pietonilor, dar și instituțiilor statului responsabile de crearea infrastructurii rutiere, monitorizarea traficului rutier și sancționarea conducătorilor auto trebuie să-și facă datoria. Ori este anormal ca doar 4% din cazurile în care conducătorii au fost depistați în stare de ebrietate, justiția a emis o decizie. Statistica trebuie să fie de 70%-80%- să fie emise hotărâri judecătorești,” a precizat Bricicaru.
Nivelul de pregătire al șoferilor lasă de dorit în ultima perioadă, iar în unele școli auto rata de promovare a examenelor de către viitorii șoferi este doar de 20 la sută, susține deputatul Vasile Grădinaru. Potrivit acestuia, cele 130 de școli auto trebuie evaluate cu mai multă exigență, înainte de a fi acreditate.
„Ceea ce am constata în urma audierilor în Parlament este că avem un nivel foarte jos de susținere a examenelor la ASP, de către absolvenții școlilor auto. Doar 20% dintre cei care au absolvit o școală auto au promovat examenele la ASP. Este o rată foarte scăzută și aici trebuie să vedem unde să intervenim pentru a asigura o mai bună pregătire a viitorilor conducători auto”, a precizat Vasile Grădinaru.
Potrivit INSP de la începutul anului au avut loc 1279 de accidente rutiere în care și-au pierdut viața 122 de persoane, iar peste 1500 s-au ales cu traumatisme.