NASA a anunțat posibila descoperire a unei urme de viață în atmosfera unei planete îndepărtate
NASA a anunțat posibila descoperire a unei urme de viață în atmosfera unei exoplanete îndepărtate. Telescopul spațial James Webb pare să fi detectat dovezi privind existența unei molecule numite sulfură de dimetil (DMS), care pe planeta noastră este produsă doar de mici organisme marine numite fitoplancton, transmite BBC.

Oamenii de știință au declarat că sunt necesare mai multe dovezi care să ateste existența acesteia în atmosfera planetei K2-18b, situată la o distanță de 120 de ani lumină și de 8,6 ori mai mare decât Terra.
Detectarea vieții pe o altă planetă ar reprezenta una dintre cele mai importante descoperiri științifice din toate timpurile, așa încât rezultatele inițiale de pe K2-18b sunt promițătoare.
Până acum, cuvântul cheie al anunțului NASA este "poate", pentru că mai sunt necesare multe dovezi pentru a se transforma în "sigur".