Politic

MAEIE răspunde viceministrului rus de Externe: „Suntem o țară liberă și este decizia noastră cum să ne dezvoltăm țara”

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) răspunde avertismentelor Moscovei cu privire la cooperarea dintre Republica Moldova și NATO. Purtătorul de cuvânt al instituției, Daniel Vodă, a declarat pentru Radio Moldova că suntem un stat pașnic și neutru și că toată cooperarea pe plan extern în domeniul securității și apărării se bazează pe trei lucruri esențiale.

El a reiterat că neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare, sau indiferență față de ce se întâmplă în lume.

„Suntem interesați să fortificăm reziliența noastră inclusiv prin intermediul NATO, cea mai puternică alianță politică-militară din lume. Cooperarea noastră cu organizația este transparentă și se bazează pe un cadru binecunoscut, inclusiv Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru anii 2022 - 2023, Pachetul de asistență pentru consolidarea capacităților de securitate și apărare ale țării noastre, Programul de dezvoltare profesională, Programul Știința pentru Pace și Securitate și altele”, a precizat Daniel Vodă.

Potrivit lui, războiul din Ucraina are „consecințe dramatice pentru țara noastră”. Prin urmare, avem nevoie de toată solidaritatea partenerilor externi „pentru a depăși multiplele provocări hibride cu care ne confruntăm”.

„Suntem o țară liberă și este decizia noastră cum să ne dezvoltăm țara,” a conchis purtătorul de cuvânt al diplomației Republicii Moldova, Daniel Vodă.

Amintim că sâmbătă, 24 decembrie, viceministrul de Externe de la Moscova, Mihail Galuzin, a declarat că „intensificarea cooperării dintre Chișinău și țările NATO în sfera militară și tehnico-militară este un factor care subminează într-o măsură mare însăși securitatea Republicii Moldova.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult