Republica Moldova este pregătită pentru o eventuală deconectare de la gazele naturale rusești, spun autoritățile
Autoritățile de la Chișinău sunt pregătite inclusiv pentru scenariul în care Gazprom ar putea stopa livrarea de gaze naturale în stânga Nistrului, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Potrivit oficialului, țara noastră nu a fost vreodată mai independentă energetic de Rusia așa cum este acum.
„Da, asta a costat foarte scump, da, asta politic nu a arătat foarte bine, dar a fost nevoie de determinare, de integritatea și a fost nevoie de decizii clare pentru ca lucrurile să se întâmple. Nu am fost vreodată mai bine pregătiți să intrăm în iarnă, nu am fost vreodată mai independenți energetic de Rusia de Transnistria. Acum avem această independență. Cu gazele naturale facem rezerve, vom continua, corespunzător vom avea posibilitatea să micșorăm și tariful atunci când vom suplimenta depozitele cu gaz natural mai ieftin”, a menționat Dorin Recean.
Referindu-se la energia electrică, Dorin Recean a amintit că a fost încheiat un contract pe un termen mai lung și a fost micșorat tariful.
Amintim că autoritățile de la Chișinău au decis la începutul lunii decembrie, anul trecut, cedarea către regiunea transnistreană a întregului volum de gaze livrat de „Gazprom”, în schimbul achiziționării energiei electrice de la centrala de la Cuciurgan. Prețul constituie 66 USD/MWh.