MEDITAȚII ÎN SOL – soprana Maria BIEȘU (1935-2012)
Debutul Mariei Bieșu pe scena Teatrului de Operă are loc pe 28 aprilie 1962. Timp de 2 ani se perfecționează la Teatrul „La Scala” din Milano, unde sub conducerea renumitului pedagog Enrico Piazza pregătește în limba italiană ariile eroinelor din operele lui Giacomo Puccini și Giuseppe Verdi - Tosca, Aida, Cio-Cio-San și Leonora.
În 1967 se învrednicește de titlul „Cea mai bună Cio-Cio-san” din lume la Concursul Internațional Miura Tomaki din Japonia. De atunci Maria Bieșu a început să fie invitată în juriul celor mai prestigioase concursuri, la concerte, să țină prelegeri la instituții muzicale din Europa, America și Asia.
Maria Bieșu a fost inițiatoarea Festivalului Internațional de operă și balet, care îi poartă numele. Acest eveniment a devenit un simbol al culturii din Republica Moldova, iar Chișinăul – una dintre capitalele muzicii de operă din Europa. Festivalul “Maria Bieșu”, ajuns la cea de-a 31-a ediție, se desfășoară în acest an în perioada 7 – 24 septembrie.
„Muzica este dată de la Dumnezeu. Dacă o ai în suflet și dacă ai voce, întotdeauna vrei să cânți. Muzica populară se interpretează într-un fel, iar opera trebuie cântată cu altă respirație. La început, bineînțeles, nu știam acest lucru. La Conservator profesoara îmi lămurea ce înseamnă să cânți cu diafragma... Eu ascultam, dar puțin înțelegeam. Patru ani de zile am învățat, am cântat ce mi s-a spus, dar simțeam că nu este așa cum ar trebui să fie. A venit momentul să trec la altă profesoară, la Polina Botezat, solistă la Teatrul de Operă și pedagog la Conservator. Mi-a ridicat vocea, dar deja prea tare... se vede că eu trebuia singură să simt acest lucru. Si atunci am început să-mi caut vocea, să încerc să înțeleg cum să ajung la acutele de sus... Îmi amintesc, am auzit la radio o cântăreață de operă. Nu știam cine este, dar am simțit că anume așa trebuie de cântat, nu cu coardele vocale, dar cu diafragma. Și am hotărât să încerc. Am descoperit că am o voce cu un diapazon foarte mare. La examenul de stat am cântat cele mai grele partiții – ”Aida”, ”Cio-Cio-San” și ”Norma”.”
Ariile din opere sunt diferite, una mai complicată decât alta. Vă dați seama cât de mult trebuie să exersezi... Atât de mult ai de învățat, atât de mult trebuie de lucrat... Și chiar dacă nu tragi în plug, nu duci saci în spinare, dar... obosești. Îți dai toată străduința să sune bine, să fie frumos, să dai timbrul vocii tale acestei muzici, scrisă de compozitori. Dar mi-a plăcut foarte mult. Îmi căutam singură repertoriul, cântam cu pianista, aveam un mare interes pentru această muzică. Când interpretam Cavatina din opera „Norma” de Vincenzo Bellini, aveam impresia că cineva mă însoțește, parcă mai cânta cineva cu mine... Îmi părea că Bellini anume pentru mine a scris această muzică.
Eu nu învățam rolurile, eu le cântam. Întotdeauna aveam o nouă inspirație. Când intram într-un rol, nu vedeam nimic în jurul meu, nici decorul, nici la dirijor nu mă uitam. Totuși, nimeni nu s-a supărat pe mine, niciun dirijor, niciun regizor. Pentru că trebuie de cântat cu sufletul, ca publicul să simtă și să nu o vadă în scenă pe Maria Bieșu, dar s-o vadă pe Tosca, pe Butterfly, pe Norma... Da, da, anume pe ele să le vadă atunci când cânți”.
