Social

Dan Perciun reacționează la decizia Curții Constituționale de a suspenda modificările la Codul Educației: „Noi suntem încrezători că avem dreptate”

După ce Curtea Constituțională a suspendat, pe 12 septembrie, modificările la Codul Educației care prevedeau demiterea tuturor șefilor de direcție de învățământ din raioane și municipalitate, care au fost numiți cu încălcarea Codului Educației, ministrul de profil, Dan Perciun, a venit astăzi cu o reacție. Potrivit oficialului, instituția de resort va aștepta solicitările Înaltei Curți, subliniind totodată necesitatea respectării Codului Educației din 2014.

Potrivit deciziei Înaltei Curți, modificările la Codul Educației ce prevăd demiterea șefilor de direcții din domeniul învățământului, numiți cu încălcarea Codului Educației, vor fi suspendate până la soluționarea în fond a cauzei.

Într-o intervenție pe pagina sa de Facebook, ministrul Dan Perciun a declarat că așteaptă unele solicitări și că pledează în continuare pentru demiterea șefilor de direcții de direcții, care au fost numiți cu încălcarea Codului Educației.

„Așteptăm solicitările din partea Curții. Curtea tradițională se va adresa Parlamentului, Guvernului, va cere argumentele tuturor și urmează să analizeze în fond sesizările depuse. Noi suntem încrezători că avem dreptate în ceea ce s-a produs, în dorința noastră de a ne asigura că prevederile Codului Educației sunt respectate pe deplin de toată lumea și, atunci când în 2014 sunt stabilite anumite reguli, ele trebuie respectate”, a menționat Dan Perciun.

Amintim că, pe 17 august, Parlamentul a aprobat un amendament care prevede că șefii direcțiilor de învățământ din țară, care nu au fost numiți conform Codului Educației, li se va înceta de drept mandatul.

Pe 7 septembrie, deputatul neafiliat Gaik Vartanean a depus la Curtea Constituțională o sesizare inițiată de primarul capitalei Ion Ceban prin care a cerut magistraților să verifice aceste modificări, întrucât ar încălca dreptul la muncă.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult