Calitatea apei potabile în orașul Drochia s-a îmbunătățit în urma reabilitării sistemului de apeduct, afirmă autoritățile locale
Calitatea apei potabile în orașul Drochia s-a îmbunătățit în ultimii ani, datorită reabilitării și extinderii sistemului apeduct, care era vechi de peste 70 de ani, susțin reprezentanții Apă-Canal Drochia. Potrivit acestora, calitatea apei este monitorizată lunar de în comun cu membrii ANSP, pentru a le oferi consumatorilor, servicii de calitate. Cu toate acestea unii locuitori ai orașului afirmă că apa de la robinet este poluată.
În prezent, calitatea apei în orașul Drochia este una bună, a declarat pentru Radio Moldova, directorul interimar al Apă Canal Drochia, Mihail Moscalciuc. Potrivit acestuia, în fiecare lună se efectuează monitorizări în comun cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
"Am schimbat 19 km de apeduct, odată la jumătate de an sunt spălate rezervoarele de apă după noile tehnologii. Deci, noi avem analize bune, în toată luna facem analiza apei. Avem 5 grădinițe, 5 școli și încă nimeni nu s-a plâns că apa este de rea calitate", a declarat Mihail Moscalciuc.
În timp ce autoritățile din Drochia dau asigurări că apa de la apeduct este de calitate, unii localnici spun aceasta conține viermi, iar imagini în acest sens sunt distribuite pe rețelele de socializare. Alți consumatori sunt însă mulțumiți de apa furnizată.
"Au fost reparații și au schimbat totul, apa din Drochia este foarte bună și moale, astfel încât să poți spăla orice. Deodată, nu mai era la fel de gustoasă."
"Oamenii de la apartamente spun că acolo găsesc viermi și diferite reziduuri. Noi locuim la casă cu pământ, avem țevile schimbate și nu am întâmpinat astfel de probleme. Singura problemă rămâne conținutul mare de clor în unele perioade, iar era imposibil să te speli din cauza unui miros foarte puternic, mai ales având în vedere prețul la care ni s-a impus. Este o bătaie de joc, deoarece acum costă 29 de lei metrul cub de apă, în comparație cu cei 17 lei anterior", spun locuitorii.
Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, a subliniat că sistemul de apeduct central a fost modernizat și nu poate oferi consumatorului apă de proastă calitate. Edilul a precizat că problema este mai acută în blocurile cu multe etaje, în care țevile sunt vechi și nu au fost schimbate. Cu toate acestea, decizia de a moderniza sistemul de alimentare cu apă din locuințe revine în final locatarilor.
"Noi am schimbat traseul central în mare parte, care era din anul 1950, dar în rest, la fiecare casă, noi nu putem să ne ducem să le schimbăm traseul. Noi avem și stații de pompare și filtrare a apei. Apa din fântână, fiind pompată dintr-o stație în alta, nu are de unde să ajungă la ei, apă de proastă calitate. Și la unii locatari, rețelele interioare principale care merg în casă sunt foarte vechi și acolo chiar noi nu putem să intervenim pentru că sunt ale casei deja, și ei acolo trebuie să intervină singuri", a menționat Nina Cereteu.
Precizăm că astăzi, 18 septembrie, este marcată Ziua Mondială a Monitorizării Calității Apei. Această zi reprezintă o inițiativă globală menită să determine oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei locale și să încurajeze acțiunile de protejare a apei.