11 candidați la funcția de primar al capitalei au depus actele la CEC pentru a fi înregistrați în cursa electorală
11 persoane au depus astăzi actele pentru a fi înregistrate în cursa electorală pentru Primăria Capitalei, aceasta fiind prima zi de înscriere a candidaților, a declarat pentru Radio Moldova președinta Consiliului electoral de circumscripție Chișinău, Viorica Gadîmba. Începând cu ora 17:00, candidații care au depus actele au tras la sorți pentru a afla ce număr vor avea în lista electorală.
Primii care au depus actele pentru înregistrarea în cursa electorală pentru șefia capitalei, au fost reprezentanții Partidului Acasă Construim Europa. Candidatul formațiunii este Constantin Butucel, care are experiență în domeniul managementului și a creat locuri de muncă pentru moldovenii din diasporă.
Și Ruslan Codreanu candidatul Blocului electoral cu același nume („Ruslan Codreanu”) la funcția de primar al municipiului Chișinău, a depus dosarele la Consiliul Electoral de Circumscripție pentru înregistrare în cursa electorală. El a spus că are echipa și expertiza necesară pentru a deveni primarul Capitalei.
Vicepreședintele Partidului Social Democrat European, Vadim Brînzaniuc, este un alt candidat pentru primăria Chișinău. Acesta a precizat că are o vastă experiență în domeniul administrației publice locale și a deținut mai multe funcții la primăria capitalei.
Mihail Bagas, candidatul Partidului Liga Orașelor și Comunelor la funcția de primar al capitalei, a depus și el actele pentru înregistrare în cursa electorală. El a precizat că împreună cu echipa sa, mai mult de 10 ani ajută orașul și vor continua să o facă.
Printre cei care au solicitat să fie înscriși în cursa electorală au fost și Vasile Costiuc din partea Partidul Democrația Acasă. El a precizat că Chișinăul trebuie administrat mai bine și că până acum a rezolvat o serie de probleme a locuitorilor capitalei.
Ion Ștefăniță, candidatul Mișcării „Respect Moldova” a depus și el actele pentru a fi înregistrat. Formațiunea politică a precizat Ion Ștefăniță, merge la primărie pentru a rezolva problemele reale ale orașului și nu pentru a face politică.
Și Diana Caraman, care reprezintă Partidul Comuniștilor a depus actele și a precizat că împreună putem face orașul nostru mai bun, iar echipa PCRM este gata să lupte pentru un viitor mai bun al Chișinăului.
Candidatul din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Adrian Albu, care s-a înregistrat pentru participarea la alegerile locale din capitală, a declarat că orașul Chișinău trebuie să devină confortabil pentru viața oamenilor. Astfel, potrivit acestuia, grija pentru cetățeni și proiectele de infrastructură, sunt prioritățile echipei PSRM.
Totodată, astăzi, și candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp, a depus documentele pentru înregistrarea în cursa electorală locală pentru Primăria capitalei. Acesta a punctat faptul că orașul Chișinău trebuie să devină o localitate modernă, cu o infrastructură dezvoltată.
Vicepreședintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Anatol Usatîi, este un alt candidat pentru primăria Chișinău. Acesta a precizat că împreună cu echipa sa a făcut o analiză a problemelor cu care se confruntă locuitorii orașului și au mai multe soluții.
Și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a depus astăzi listele de candidați pentru alegerile organizate în Municipiul Chișinău la Consiliul de circumscripție. Ion Bulgac este candidatul CUB, anunță reprezentanții formațiunii politice.
Alegerile locale generale se vor desfășura pe 5 noiembrie 2023.