Politic

Miniștrii au aprobat propunerea de prelungire a stării de urgență cu 60 de zile

Membrii Guvernului au aprobat propunerea privind prelungirea stării de urgență cu 60 de zile, începând cu 2 octombrie. Documentul urmează a fi prezentat spre aprobare Parlamentului.

gov.md
Sursa: gov.md

Ministrul de Interne, Adrian Efros a menționat că prelungirea stării de urgență este necesară în contextul prelungirii războiului din Ucraina și vulnerabilității Republicii Moldova la atacurile rusești împotriva Ucrainei, în special, în zona portuară din sudul Ucrainei. „Doar câțiva kilometri despart Republica Moldova de zona de conflict, ceea ce o face vulnerabilă la amenințările directe. În același timp, fragmente de drone de luptă și de rachete au fost depistate pe teritoriul României și Bulgariei. Continuarea acestor atacuri, efectuate de forțele armate ruse în apropierea de frontiera de stat poate genera căderi de obiecte periculoase și în Republica Moldova”, a menționat ministrul.

Adrian Efros a adăugat că, înaintea sezonului rece, există și riscuri semnificative ca forțele armate ruse se intensifice atacurile de croazieră și drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina, fapt ce ar putea perturba aprovizionarea cu energie electrică a Republicii Moldova.

La rândul său, premieru Dorin Recean a menționat că în prezent în Republica Moldova este pace, avem un mediu securizat din două motive. *„Primul este curajul ucrainenilor de a lupta în continuare împotriva Rusiei. Iar al doilea este capacitatea instituțiilor statului să utilizeze judicios instrumentele acordate de către Parlament prin acest instrument de situație de urgență. Avem nevoie de acest instrument pentru a putea să asigurăm un mediu calm și liniștit în continuare”, a spus Dorin Recean.

Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, agenții economici, instituțiile publice, precum și pentru cetățenii Republicii Moldova și alte persoane aflate pe teritoriul țării.

Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită pe 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina. Ulterior, aceasta a fost prelungită de mai multe ori.

***Știrea inițială: ***

Potrivit agendei făcute publice, miniștrii vor examina astăzi aprobarea Raportului semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pe anul 2023.

Totodată, urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre pentru aprobarea proiectului decretului Președintelui Republicii Moldova privind desemnarea membrilor și experților permanenți în cadrul Comisiei mixte de demarcare a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina din partea Republicii Moldova.

De asemenea, Cabinetul de miniștri va examina proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 343/2020 cu privire la aprobarea Metodologiei de finanțare bugetară a instituțiilor publice de învățământ superior, precum și proiectul de hotărâre cu privire la listele candidaților la acordarea Bursei Președintelui Republicii Moldova pentru anul de studii 2023-2024.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult