Corespondență Bruxelles// Structurile militare europene
Puțină lume știe că UE oferă teoretic o protecție militară mai mare membrilor decât o face NATO cu faimosul articol 5. Astfel, Carta NATO spune că în cazul unui atac militar exterior asupra unuia din membri, celelalte state din organizație se pot simți atacate la rândul lor, un agresor confruntându-se astfel cu totalitatea membrilor NATO. Doar că această solidaritate nu este obligatorie. Statele NATO „pot” considera că sunt toate atacate, dar nu au obligația de a interveni. În schimb, legislația UE spune limpede că statele membre au „obligația” de a interveni militar în caz de agresiune asupra unuia din membri.
Este de altfel unul din motivele pentru care o aderare pripită a Ucrainei la UE ar duce teoretic la un conflict generalizat cu Rusia. Începând de la Tratatul de la Lisabona din 2007, articolul 42, paragraful 7 conține o „clauză de asistență reciprocă” în cazul unei agresiuni militare împotriva unuia dintre membri, după modelul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord (NATO), însă ca o obligație. Cu alte cuvinte, o aderare imediată a Kievului i-ar pune de facto pe cei douăzeci și șapte într-o stare de război împotriva Rusiei...Ceea ce cam dă de gândit.
Structurile militare comune ale UE sunt firave, dar principala lecție pe care au tras-o atât NATO, cât și UE după fiascoul afgan a fost aceea că nu se mai poate conta pe America (mai ales după ce Trump voia deja să retragă trupele SUA de pe vechiul continent, în special din Germania) și că este nevoie de o armată europeană. Sau cel puțin, într-un prim timp, de o „forță de reacție rapidă” („rapid reaction force”) de câteva mii de oameni. Ținta este 5.000 de oameni, într-un prim timp, a spus șeful diplomației europene Josep Borrell.
Unii ar merge și mai departe cu planurile și viziunea. Slovenia ar dori mai degrabă 20.000 de oameni, sprijiniți de un mecanism legal care ar permite ca desfășurarea lor să nu depindă de decizia unanimă a celor 27, cum e cazul actualmente. NATO, la rândul său, privește cu mare suspiciune tentativele Franței — în primul rând — de a împinge spre crearea unei autentice armate europene, prima obiecție fiind aceea că asta ar putea duce la crearea unor structuri militare paralele, formate din aceleași state și care s-ar dedubla.
„Armata europeană”
Cooperarea militară franco-germană independentă de NATO este veche, ea a început prin inițiativa lui François Mitterrand și Helmut Kohl de a crea un corp de armată, o brigadă franco-germană, care de-a lungul anilor s-a transformat în așa-numitul „Eurocorps”.
În Eurocorps, care e bazat la Strasbourg, participă mai multe țări ale Uniunii, nu însă si Olanda și țările scandinave, iar dintre țările est-europene participă doar Polonia. Marea Britanie nu a dorit niciodată să participe la el cât timp a fost în UE. România este membru asociat.
Proiectul a fost blocat politic, de-a lungul anilor, mai ales în urma opoziției NATO, mai precis a Washingtonului și Londrei care se temeau că o structură militară a Uniunii Europene ar duce la slăbirea Alianței Nord Atlantice - NATO. Proiectul a fost relansat în 2017, după Brexit și victoria lui Macron în Franța.
Îngropat de foarte mulți ani, proiectul unei armate europene se lovise sistematic la vremea lui de ostilitatea Statelor Unite, care vedeau în el un risc pentru soliditatea și coeziunea NATO. Atitudinea americană era întărită în vremea aceea de poziția particulară a Franței în NATO. Franța nu a făcut parte, decenii de-a rândul, din comandamentul militar integrat al Alianței, încă de la De Gaulle, de fapt, care și-a retras țara din structurile militare centrale NATO.
Situația a fost perpetuată de toți succesorii lui De Gaulle, inclusiv de Mitterrand, Franța participând doar la operațiuni punctuale. Cel care a făcut Franța să reintre pe deplin în structurile NATO a fost Nicolas Sarkozy.
Proiectul rămâne, însă, pentru ceea ce liderii europeni numesc „autonomie strategică”. Sigur, nu trebuie să ne așteptăm la brigăzi operaționale transnaționale și intervenții militare UE în zone fierbinți într-un viitor apropiat. Când se spune „armată europeană”, e vorba deocamdată doar de înființarea unor sedii medicale militare ale UE, supraveghere maritimă, drone subacvatice și securitatea cibernetică.
AUTOR: Dan Alexe
