Ministrul Dezvoltării Economice: „Vom avea tarife mai joase în roaming”
Începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele de roaming vor deveni mult mai accesibile. O declarație a operatorilor de telefonie din Republica Moldova și reprezentanți ai Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice a fost semnată astăzi la Bruxelles.
Beneficiari vor fi atât cetățenii moldoveni care călătoresc în Europa cât și cei europeni care vizitează Republica Moldova. Tarifele vor fi aplicabile până la 31 decembrie 2025, cu posibilitatea de prelungire. Semnarea acestei declarații subliniază nu doar reducerea costurilor, ci și îmbunătățirea conectivității și fortificarea legăturilor dintre comunitățile din țară și cele din UE, având implicații pozitive pentru cetățeni, mediul de afaceri și diaspora, se menționează într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
„Încă un pas important pentru reducerea costurilor de roaming între Uniunea Europeană și Republica Moldova. Este un progres semnificativ pentru cetățenii noștri, pentru turiști și antreprenori, care va duce la o comunicare mai eficientă”, a scris Dumitru Alaiba pe pagina sa de Facebook.
Amintim că la 1 septembrie Comisia Europeană a adoptat Decizia de a încorpora serviciile de roaming în Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.