Liniile electrice de înaltă tensiune vor fi monitorizate de zece drone
Liniile electrice de înaltă tensiune vor fi monitorizate de 10 drone, donate astăzi Întreprinderii de Stat „Moldelectrica” de către State Unite ale Americii. Dronele vor fi manevrate de 13 angajați ai Întreprinderii de Stat Moldelectrica, care au fost deja instruiți de specialiști americani, spune vicedirectorul general al întreprinderii, Sergiu Carmanschi.
Cele 10 drone, în valoare de aproximativ un milion de dolari, au fost donate recent de Guvernul SUA, prin intermediul Misiunii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.
Evenimentul de testare a dronelor s-a desfășurat în satul Corbu, raionul Dondușeni și a inclus demonstrații prezentate de angajații Moldelectrica, sub supravegherea instructorilor din SUA.
„Întreprinderea de Stat Moldelectrica va putea inspecta de la înălțime cele 4700 de kilometri de linie de înaltă tensiune din gestiune. Statele Unite ale Americii a donat țării noastre 10 drone prin intermediul programului de securitate energetică. Dronele vor reduce timpul de intervenție în situații excepționale”.
Donația valorează un milion de dolari americani.