Expert: Organizarea Platformei de Sprijin pentru Moldova demonstrează capacitatea țării de a mobiliza sprijinul cancelariilor occidentale
Organizarea la Chișinău a Platformei de Sprijin pentru Moldova demonstrează capacitățile țării noastre de a mobiliza sprijinul cancelariilor occidentale, și respectiv, resurse financiare, a declarat expertul de la București, Mihai Isac, în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova. Dar, a mai afirmat analistul politic, asta înseamnă că banii trebuie să fie investiți în mod inteligent și în proiecte care ar ajuta la dezvoltarea Republicii Moldova.
„Trebuie să se înțeleagă în Republica Moldova, nimeni nu va veni de la Bruxelles, sau de la București, sau de la Berlin cu un sac de bani și vor fi dați să faceți ce vreți. Nu. Acești bani trebuie investiți în mod inteligent, în proiecte care sunt viabile, care chiar ajută populația Republicii Moldova, pentru că Republica Moldova are norocul de a fi sprijinită în mod special de România, dar și de alte state pentru a nu repeta anumite greșeli pe care România, Bulgaria sau Polonia le-a făcut în perioada pre-aderare”, a declarat Mihai Isac.
Precizăm că, peste 30 de state, dar și zeci de organizații internaționale și financiare se vor reuni, pe 17 octombrie, la Chișinău, în cadrul celei de-a patra ediții a Platformei de Sprijin pentru Moldova, inițiată de România, Germania și Franța.
În cadrul reuniunii, Republica Moldova va solicita ajutor pe trei direcții principale. Prima direcție se referă la sprijinul bugetar, necesar pentru acoperirea cheltuielilor legate de plata salariilor și a pensiilor, dar și pentru susținerea în continuare a păturilor social-vulnerabile. Celelalte două direcții țin de crearea Fondurilor pentru Infrastructură și pentru Energia Verde.