La Parlament vor avea loc audieri în legătură cu scandalul de corupție în care este implicat membrul CSM Iulian Muntean
Comisia juridică numiri și imunități organizează astăzi audieri parlamentare în legătură cu scandalul de corupție în care este implicat noul membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Muntean. Audierile vor începe la ora 11:00.
Săptămâna trecută în presă au apărut informații despre faptul că Iulian Muntean ar fi figurantul unui dosar de corupție, asta chiar dacă a trecut de Comisia Pre-Vetting. El a spus că de fapt este vorba de un dosar fabricat la comanda fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc.
Pe de altă parte Comisia Pre-Vetting susține că nu i-au fost furnizate informații despre investigații sau proceduri penale în care ar fi fost vizat Iulian Muntean, lucru negat de Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție. După ce i s-a cerut insistent demisia de mai mulți oficiali, inclusiv de ministra Justiției, Iulian Muntean a scris pe pagina sa de Facebook că ar putea renunța la calitatea de membru al CSM pentru a nu compromite activitatea Consiliului Superior al Magistraturii.