A început exodul armenilor din regiunea Nagorno-Karabah
Etnicii armeni din Nagorno-Karabah au început, duminică, un exod masiv cu mașina spre Armenia, după ce Azerbaidjanul i-a învins pe luptătorii din regiunea separatistă într-un conflict care datează din epoca sovietică, scrie agenția Reuters, citată de Agerpres.

Liderii armeni din regiune au declarat pentru Reuters că cei 120.000 de armeni din Nagorno-Karabah nu doresc să trăiască ca parte a Azerbaidjanului de teama persecuțiilor și a epurării etnice.
Cei care aveau combustibil au început să se deplaseze pe coridorul Lachin spre granița cu Armenia, potrivit unui reporter Reuters în capitala Karabahului, cunoscută sub numele de Stepanakert de către Armenia și Khankendi de către Azerbaidjan.
Guvernul armean a precizat că 1.050 de persoane au trecut în Armenia din Nagorno-Karabah până duminică la ora 22.00 (18.00 GMT). Imaginile Reuters arătau zeci de mașini care ieșeau din capitală spre curbele muntoase ale coridorului.