Social

Porțiunea râului Nistru de pe teritoriul Republicii Moldova nu va fi afectată de scurgerile de ulei din transformatoare

Porțiunea râului Nistru de pe teritoriul Republicii Moldova nu va fi afectată de scurgerile de ulei din transformatoarele substațiilor sistemului energetic din Ucraina care au fost bombardate sâmbăta trecută. Declarația a fost făcută de reprezentanții Agenției de Mediu.

După bombardamentul de săptămâna trecută la o substație a unui sistem energetic din Ucraina, uleiul din transformatoarele substațiilor au început să scurgă în râul Nistru. Ulterior, șefa direcției generale a laboratorului de referință de mediu a Agenției de Mediu, Marina Lungu, a declarat pentru radio Moldova că nu există riscul ca uleiurile deversate în Nistru să ajungă și în Republica Moldova deoarece, atât agentul economic care generează stația electrică, cât și autoritățile întreprind toate măsurile pentru a absoarbe cantitatea de ulei.

„Există o probabilitate că o parte din acest ulei să pătrundă și în râul Nistru, dar mai mult că nu deoarece avem barajele și lacurile de acumulare a hidrocentralei de la Novodnestrovsk, care o să contribuie semnificativ la reținerea acestor substanțe. Dar luând în considerație fluxul de apă, nivelul apei, debitul apei și mai luând în considerație și capacitatea de autoepurare naturală a râului e puțin probabil ca apa să fie contaminată cu acest ulei”, a explicat Marina Lungu.

Amintim că după un atac cu rachete de sâmbăta trecută în râul Nistru de pe teritoriul Ucrainei s-au scurs produse petroliere. Astfel, în orașul Halîci din regiunea Ivano-Frankovsk a fost înregistrată o contaminare a râului cu petrol. Despre aceasta a anunțat șefa regiunii, Svetlana Onișiuk, pe Telegram. Aceasta a mai spus că situația se află sub controlul serviciilor responsabile, fiind luate toate măsurile necesare pentru eliminarea urgentă a petrolului care se scurge în râul Nistru.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult