Republica Moldova și Ucraina ar putea începe negocierile de aderare la UE până la sfârșitul anului, declară Roberta Metsola
Republica Moldova și Ucraina ar putea începe negocierile pentru aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul acestui an, a declarat Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un interviu pentru European Newsroom. Totodată, oficiala a cerut ca speranțele acestor două țări candidate la aderare să nu fie dezamăgite.
Întrebată dacă Republica Moldova și Ucraina ar putea adera la Uniunea Europeană până în anul 2030, șefa Legislativului European, Roberta Metsola, a menționat că acum este mai important ca toți să se concentreze pe deschiderea negocierilor de aderare până la sfârșitul anului curent.
Potrivit acesteia, dacă cele două țări vor fi pregătite, negocierile de aderare ar trebui să înceapă, iar pașii ar putea fi făcuți treptat. Fiecare țară merge pe drumul său, dar să nu dezamăgim milioanele de oameni care consideră Europa ca fiind casa lor", a îndemnat Roberta Metsola.
Precizăm că Președinta Parlamentului European și-a arătat întotdeauna sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la blocul comunitar. Despre aceasta a declarat la Adunarea Moldova Europeană din 20 mai, de la Chișinău, dar și la Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie, care s-a desfășurat la Bulboaca.
Amintim că, în luna octombrie urmează să fie prezentat raportul privind îndeplinirea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Decizia finală privind lansarea negocierilor pentru aderare va fi luată de Consiliul European în luna decembrie.