Externe

UE se așteaptă la o creștere a cererilor de azil

Agenția Uniunii Europene pentru azil se așteaptă la o continuă creștere a cererilor de azil în cadrul blocului comunitar, a declarat șefa instituției Nina Gregori, notează Deutsche Press Agentur.

Evoluțiile geopolitice din ultimii doi ani au avut un impact direct asupra nevoii de protecție internațională, ceea ce duce la creșterea deplasării în țările UE. În perioada ianuarie - octombrie anul curent au fost făcute aproape 790.000 de cereri de azil în UE, o creștere de 54 de procente comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a precizat oficialul.

Majoritatea solicitanților de azil au venit din Siria, Afganistan și Turcia, potrivit Agenției.

Refugiații de război din Ucraina nu trebuie să treacă printr-o lungă procedură de azil în UE. Ei au primit protecție temporară la scurt timp după ce a început invazia rusă a Ucrainei. Potrivit Agenției, 4,7 milioane de persoane refugiate din Ucraina au fost înregistrate pentru a obține azil în țările UE.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult