Social

Moldovenii vor putea redirecționa 2% din impozitul anual pe venit instituțiilor de învățământ. Experții, sceptici față de această inițiativă

Cetățenii Republicii Moldova vor putea redirecționa cele 2 % din impozitul anual pe venit instituțiilor de învățământ pe care le vor alege singuri. Lista acestora va fi stabilită anual, de Agenția de Servicii publice. Potrivit unui proiect de lege prezentat de un grup de deputați, aceste măsuri ar descuraja colectarea de plăți informale în instituțiile de învățământ. Experții se declară sceptici în privința rezultatelor acestor modificări.

*Potrivit modificărilor propuse, cetățenii vor putea redicrecționa 2% din impozitul pe venit nu doar organizațiilor neguvernamentale, dar și instituțiilor de învățământ.

Astfel, oamenii vor putea contribui la modernizarea acestora fără implicarea asociațiilor de părinți, care ar urma să fie dizolvate, potrivit Larisei Novac, unul dintre autorii proiectului. Inițiativa mai prevede că persoanele fizice și juridice vor putea face donații instituțiilor de învățământ în valoare de cel mult 10% din salariul mediu pe economie. Scopul proiectului este să reducă fenomenul plăților informale în instituțiile de învățământ, a declarat Larisa Novac.

„Obiectivul principal al proiectului este de a exclude normele abuzive și a reduce plățile informale în instituțiile de învățământ. Propunem mai multe soluții, care ar descuraja colectarea plăților informale în instituțiile de învățământ general și profesional tehnic”, a declarat Larisa Novac.

Directoarea Asociației Părinți Solidari, Ala Revenco, susține însă că modificările propuse vor rezolva doar parțial problemele legate de colectarea ilegală de bani în instituțiile de învățământ.

„Asta acoperă o parte din problemele privind taxele neformale. Rămâne cealaltă parte care nu se colectează prin asociații, ci direct. Este un lucru bun, dar mai avem încă un spațiu foarte mult de lucru”, a spus Revenco.

Prin includerea instituțiilor de învățământ în lista de beneficiari ai mecanismului 2% se modifică scopul inițial a acestei legi, a comentat pentru Radio Moldova Președintele Centrului de Resurse Juridice, Ilie Chirtoacă. Drept rezultat, nicio instituție nu va obține beneficii, consideră Ilie Chirtoacă:

„Adăugarea subiecților ca școlile, de fapt, va face ca din acest mecanism să nu beneficieze practic nimeni. Cele 2% sunt un mecanism prin care statul singur se susține pe ei. Mi se pare ceva de neînchipuit”.

Noile modificări, dacă vor fi adoptate de parlament, vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, iar asociațiile de părinți ar urma să fie dizolvate în decurs de 9 luni după aceasta.

Precizăm că în prezent persoanele fizice care plătesc impozit pe venit pot direcționa 2% din suma acestuia către organizațiile neguvernamentale care acționează în interes public și către entitățile religioase.Legea a fost implementată pentru prima oară în anul 2017.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult