Corespondența de la Soroca // Scriitorul Ion Druță, condus pe ultimul drum
Astăzi, scriitorul și dramaturgul Ion Druță a fost petrecut pe ultimul său drum. În Republica Moldova este zi de doliu Național. Sute de oameni au venit la Lumânarea Recunoștinței din Soroca pentru a-și lua rămas bun de la scriitor.
Ultima dorință a regretatului Ion Druță s-a îndeplinit. Și-a dorit să fie înmormântat în liniște și modestie la Soroca, lângă monumentul Lumânarea Recunoștinței. Aici a fost săpată groapa, la poalele monumentului, într-o poieniță mică și umbrită de copacii care o înconjoară.
Sicriul cu corpul neînsuflețit a fost plasat în fața Lumânării Recunoștinței. Aici i s-au adus omagii, florile recunoștinței și a fost oficiat un serviciu divin de către un sobor de preoți, în frunte cu Episcopul Ioan de Soroca.
La evenimentul funerar au venit să-și ia rămas bun toți cei care l-au cunoscut: rude, prieteni, tineri, vârstnici, toți cei care i-au îndrăgit opera.
Ion Druță a plecat în nemurire. A iubit prea mult cetatea Sorocii, încât va rămâne să vegheze la Lumânarea Recunoștinței, flacăra căreia nu se va stinge niciodată.
Autor: Angelina Căldare