Politic

Igor Grosu: Autoritățile au soluții pentru a împiedica participarea în alegeri a membrilor fostului partid Șor

Autoritățile au pregătite câteva soluții, dacă astăzi, Curtea Constituțională va decide să permită membrilor partidului Șor, declarat neconstituțional, să participe la alegeri. Despre aceasta a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, la o emisiune de la Pro TV. Oficialul a precizat că guvernarea va decide cum va fi securizat spațiul electoral, doar după ce Curtea va pronunța hotărârea definitivă, care va avea impact asupra electoratului.

„Această decizie, oricare ar fi ea va avea un impact asupra alegerilor locale, va motiva sau demotiva unii actori electoral. Noi în continuare o să fim pe poziția de a întreprinde toate măsurile legale pentru a nu permite bandiților, care sunt vârf de lance a Federației Ruse. Eu foarte mult sper că decidenții, oricare ar fi ei, că sunt în Parlament, că sunt în Guvern, că sunt în alte instituții de drept, înțeleg contextul și pericolul la care este supusă Republica Moldova. Noi ne batem nu cu acești bandiți, noi suntem într-o confruntare deschisă cu Federația Rusă, nici Kremlinul nu mai neagă acest lucru. De aceea, atunci când astfel de pericole de origine hibrid prezintă pericol real la adresa securității naționale, eu sper că acei decidenți nu vor face abstracție de aceste lucruri”, a declarat președintele Parlamentului.

Igor Grosu a spus că autoritățile pregătesc mai multe soluții, în funcție de decizia pe care o va lua Curtea Constituțională. De altfel, Igor Grosu s-a arătat convins că Înalta Curte va emite mați o decizie definitivă pe acest caz.

„Este nevoie să se pronunțe pentru că alegerile bat la ușă. Sâmbătă, intrăm în campanie electorală. Deci, regulile jocului trebuie să fie foarte clare pentru bandiții pe care nu îi văd în campania electorală. (…) Noi o să stăm foarte calm, o să așteptăm decizia și, în dependență de decizie, o să întreprindem acțiuni pentru a securiza spațiul electoral de bandiți”, a mai spus Grosu.

Întrebat ce vor întreprinde autoritățile dacă Înalta Curte nu se va pronunța pe această cauză până la începutul campaniei electorale, Igor Grosu a răspuns: „În timpul pe care îl avem la dispoziție, o să veni cu soluții care au menirea să nu permită bandiților și exponenților Kremlinului să altereze procesul electoral al Republicii Moldova”.

Amintim că magistrații Înalții Curți examinează astăzi sesizarea privind contestarea prevederilor din Codul Electoral care prevăd interzicerea participării la alegeri a membrilor Partidului ȘOR, declarat neconstituțional.

Pe 28 septembrie, Curtea Constituțională a dispus suspendarea prevederilor din Codul electoral care le interzic membrilor și aleșilor din partea partidelor declarate neconstituționale să candideze la alegeri. Curtea precizează că a suspendat prevederile respective în urma unei sesizări depuse de deputați ai fostului partid Șor.

În luna iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor, iar ulterior parlamentul a votat modificări legislative care le interzic persoanelor din conducerea partidelor declarate neconstituționale și celor care dețin funcții elective să candideze la alegeri pe un termen de 5 ani.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult