Rubrica evocări// Să ne amintim de Teodor Negară
Pe data de 9 octombrie se împlinesc 11 ani de când ne-a părăsit artistul Teodor Negară. Teodor Neagară ca și mulți cântăreți din vremea lui a fost descoperit de muzicianul Isidor Burdin pe când viitorul artist își făcea studiile la Institutul de Arte. Tocmai în acea perioadă se forma orchestra Folclor pe lângă RadioTeleviziune, iar dirijorul Dumitru Blajinu era în căutare de soliști vocal și instrumentiști.
Teodor Negară venea de la Sauca, Ocnița de unde-i prindea grai sufletul, iar melodiile locului i-au umplut ființa. După absolvirea școlii din localitate merge la Soroca să-și îndeplinească visul de a se face artist, apoi la Institutul de Arte din Chișinău unde învață din anul 1965 până în 1969. Paralel cu studiile activează în orchestra Folclor până în 1990. Au fost ani de adevărată ascensiune artistică de succese și recunoștință. Majoritatea cântecelor din repertoriul artistului erau pe muzică și versuri proprii. Astăzi, când asculți cântecele lui Teodor Negară îți dai seama de sensibilitatea artistului de simțirea lui și atitudinea față de viață cu toate culorile ei.
La vremea lui Teodor Negară s-a bucurat de cele mai multe aplauze, de cei mai mulți admiratori făcând parte din generația lui Nicolae Sulac, Maria Drăgan, Vasile Marin, Anastasia Istrati, Ion Bas și alți interpreți înzestrați de la Dumnezeu. S-a bucurat și de aprecierile marilor maeștri în folclor de pe atunci. De remarcat și uimitor este faptul că într-un interval de câteva decenii artistul ajunsese să dețină cel mai complex repertoriu dintre toți cântăreții din Basarabia. Ca și ceilalți colegi ai săi de scenă, era lipsit de interese financiare.
Generația lor nu era formată să alerge după numărul de concerte de a avea cât mai mult profit, cât mai mulți bani, iar arta lor nu era o meserie ci o hrană sufletească, o bunătate spirituală. Practic bogățiile lor erau comorile sufletești. Generația acestor artiști ar fi un model incontestabil de dedare, de sacrificii și de adevăr în numele artei și a frumosului.
Nu se știe cum s-a întâmplat că unul dintre cei mai îndrăgiți artiști și cel mai gospodăros familist, om de rară bunătate, prieten adevărat oricând săritor la nevoie să ajungă în partea a doua a vieții practice fără un loc de trai decent, fără oamenii care să-l ajute și să-l înțeleagă. Cât a cântat pe scenele mari, cât era încadrat în renumita orchestră Folclor nimeni nu a putut confirma că avea vicii ce i-ar fi putut strica viața. Ce s-a întâmplat, totuși? E vorba de destinul unui artist, de plata care o dă pentru succes sau de indiferența și neînțelegerea celor din preajmă?
La vârsta de 63 de ani, singur și bolnav, fără casă și masă, într-o zi de toamnă părăsește această lume tristul și neobositul Teodor Negară.
I-au rămas însă, cântecele.
