Social

Cetățenii se vor înregistra din nou pe platforma compensatii.gov.md. Gradul de vulnerabilitate va depinde și de consumul de energie de anul trecut

Toți cetățenii se vor înregistra repetat pe platforma compensatii.gov.md deoarece în acest an vulnerabilitatea energetică va fi stabilită în baza a două variabile importante. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a precizat că va fi analizat venitul gospodăriei și consumul de energie pentru perioada rece din anul trecut. Alexei Buzu a mai adăugat că cetățenii se vor înregistra în fiecare an pe platforma online, pentru a fi reactualizate informațiile.

„Unele gospodării poate au realizat venituri, unele gospodării poate situația financiară este mai dificilă și atunci asta ne va ajuta să înțelegem care este vulnerabilitatea energetică în fiecare gospodărie. Și acuma avem șapte categorii, vom încerca să avem o distribuție mult mai echitabilă a compensațiilor în dependență de vulnerabilitate energetică”, a precizat Alexei Buzu.

Potrivit datelor oficiale, în sezonul trecut de încălzire Guvernul a oferit ajutor populației în valoare de 3,4 miliarde de lei pentru recuperarea cheltuielilor la energie. Circa 80%, adică 763 de mii dintre gospodăriile înregistrate în sistemul informațional, au primit gradul de vulnerabilitate foarte ridicată.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult