Politic

Maia Sandu a avut discuții cu oficiali de rang înalt la Summitul CPE. A apreciat contribuția României și a salutat Rezoluția Parlamentului European

Șefa statului Maia Sandu a avut o întrevedere, la Granada, în marja Summitului Comunității Politice Europene, cu mai mulți oficiali de rang înalt. Într-o postare pe Twitter președinta a anunțat că a discutat cu omologul său român Klaus Iohanis dar și cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Twitter/Maia Sandu
Sursa: Twitter/Maia Sandu

„Pe măsură ce Moldova avansează în călătoria sa UE, România este cel mai apropiat prieten și cel mai puternic avocat al nostru”, a remarcat șefa statului.

Totodată, Maia Sandu salutat votul dat azi de legislativul european pentru Rezoluția în care recomandă Comisiei Europene deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova până la sfârșitul anului. Într-o discuție cu Roberta Metsola, lidera de la Chișinău a dat asigurări că țara noastră merită să fie parte a familiei europene, iar autoritățile lucrează cu determinare pentru a deveni parte a comunității europene.

„Mulțumesc Parlamentului European pentru acest puternic semnal de încredere, care demonstrează că Moldova își ia în serios angajamentele de aderare și este pregătită să se așeze la masa negocierilor”, se arată într-un mesaj publicat de președintă pe pagina sa de Facebook.

Maia Sandu a participat pe 5 octombrie la a treia reuniune a Comunității Politice Europene, găzduită de guvernul spaniol la Granada. Ea efectuează un turneu în Peninsula Iberică pentru a promova diplomatic deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

La reuniune participă toți liderii europeni, cu excepția Rusiei, Belarusului, Turciei și Azerbaidjanului. Reprezentanții Uniunii Europene vor discuta despre reforma blocului format din 27 de națiuni, un proces de pregătire pentru extinderea Uniunii Europene, al cărui termen - limită ar putea fi anul 2030.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult