Social

Revista presei: Efectele îngrijorătoare ale noilor restricții privind dreptul de a fi ales la scrutinul local; Deschiderea negocierilor de aderare tot mai certă

Efectele îngrijorătoare ale noilor restricții ale dreptului de a fi ales asupra scrutinului local și deschiderea negocierilor de aderare tot mai certă, sunt printre subiectele presei, pe care le trece în revistă Alla Ceapai.

TV8 inserează opinia Asociației Promo-LEX care își exprimă îngrijorarea față de maniera în care au fost adoptate ultimele restricții ale dreptului de a fi ales și constată un șir de aspecte problematice care pot afecta organizarea și desfășurarea procesului electoral, dar și rezultatele scrutinului local din 5 noiembrie. Potrivit Asociației, s-a creat un precedent periculos. Restricțiile adoptate mai întâi de CSE, apoi și prin amendarea Codului Electoral de către Parlament ridică semne de legalitate și constituționalitate. A fost încălcat principiul stabilității legislației electorale și au fost omise etapele de legiferare, fapt care nu poate asigura calitatea actului legislativ, implementarea eficientă, aplicabilitatea uniformă și nici organizarea și desfășurarea alegerilor în mod transparent și competitiv.

Într-o emisiune la deschide.md, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, și-a exprimat și el rezervele față de recenta amendare a Codului Electoral, spunând că legislația a fost adoptată într-un timp scurt, fără a se ține cont inclusiv de opinia Comisiei de la Veneția și a concluzionat că procesul a fost suboptimal. Ambasadorul a precizat că o opinie oficială în acest sens, va fi, cu siguranță, din partea Comisiei de la Veneția. Cu referire la rezoluția adoptată de Parlamentul European, prin care s-a cerut demararea negocierilor de aderare cu Republica Moldova, diplomatul a declarat că, este un semnal pozitiv, inclusiv pentru celelalte instituții europene. și încă o dovadă a suportului legislativului european.

Moldova 1 îl citează pe vice-directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Mihai Mogîldea, explicând că Parlamentul European poate doar recomanda deschiderea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană, dar nu are mecanisme de ordin juridic prin care să poată influența acest proces și are un rol limitat în ceea ce privește decizia ce urmează a fi adoptată de către Consiliul European în decembrie. Comisia Europeană, care evaluează tehnic îndeplinirea criteriilor, și Consiliul European, care se pronunță mai degrabă pe latura politică, sunt instituțiile care au rolul decisiv și vor oferi votul decisiv pentru decizia de a începe negocierile cu Republica Moldova.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, fostul negociator-șef al României, Vasile Pușcaș, afirmă că în momentul în care va intra în negocieri cu Uniunea Europeană, Republica Moldova va fi pe cont propriu și nu la pachet cu Ucraina, așa cum susțin mai multe voci. Deciziile se vor lua distinct și va conta meritul fiecărei țări. Pușcaș, care a negociat aderarea României la UE, precizează că deși decizia privind deschiderea negocierilor cu Republica Moldova este așteptată în decembrie, procesul propriu-zis poate să înceapă mai târziu, peste o lună, două sau chiar peste un an. Deși evită să spună ce model de aderare ar fi mai potrivit pentru Republica Moldova: o aderare treptată, pe capitole de negocieri, sau una clasică, după ce sunt închise toate, Pușcaș a spus că și-ar dori pentru Republica Moldova „integrarea deplină, totală și integrală” în UE.

TVR Moldova îl citează pe expertul în relații internaționale, Mihai Isac, spunând că votul din Parlamentul European pentru rezoluția care cere deschiderea negocierilor de aderare este un semn al susținerii de care se bucură Republica Moldova în cancelariile occidentale. A fost o majoritate clară, iar cei care au votat contra sau s-au abținut au fost mânați, mai degrabă, de interese mărunte privind politica internă, majoritatea fiind reprezentanți ai unor partide naționaliste, cu tendințe pro-ruse, precizează Isac. Un alt politolog de la București Cristian Pârvulescu susține că doar o catastrofă ar putea opri începerea în decembrie a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE și precizează că toată lumea apreciază activitatea guvernării de la Chișinău.

Într-o emisiune la JurnalTV, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a declarat că Republica Moldova este doar avantajată de deschiderea Bruxelles-ului de a nu pune foarte tranșant problema controlului teritoriului transnistrean, pentru că astfel nu ne face dependenți de acest subiect. Ar fi de dorit totuși ca până în 2030, când Republica Moldova ar vrea să devină membră a UE, conflictul transnistrean să fie soluționat, cel puțin parțial. Serebrian a menționat că problemele teritoriale fac parte din vechea abordare a UE, care s-a schimbat odată cu invadarea Ucrainei, dar a precizat că Republica Moldova este totuși conștientă că Bruxellesul nu este un centru unitar și că pot exista puncte de vedere divergente în diferite capitale. Nu trebuie să ne relaxăm, problema merită soluționată, a subliniat vicepremierul.

Ziarul de Gardă informează că în opt luni de activitate la Guvern, premierul Dorin Recean a scos din buzunar circa 100 de mii de lei pentru a sponsoriza postări despre activitatea Executivului pe pagina sa de Facebook. Datele analizate de reporteri arată că în unele luni, pentru a sponsoriza postări pe Facebook, Recean a scos din buzunar peste o mie de euro, sume care depășesc salariul lunar al acestuia. Potrivit purtătorului de cuvânt al premierului, Daniel Vodă, Recean și-a plătit din surse proprii postările de pe pagina sa de Facebook, iar banii nu ar proveni din salariu. Aceste cheltuieli, dacă vor depăși suma stabilită de lege privind sumele care necesită a fi declarate – vor fi declarate neapărat, a mai spus Vodă. Directoarea executivă a Transparency International Moldova, Lilia Zaharia, spune că utilizarea banilor personali pentru a promova proiecte publice ar trebui justificată. Postările sponsorizate pentru promovarea activității guvernului din banii personali trebuie explicate, ca publicului să îi fie clare motivele și să fie comparate sumele cu venitul subiectului declarării, spune Zaharia.

Agora.md publică opinia directorului executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, despre decizia Comisiei pentru Situații Excepționale privind blocarea surselor online utilizate în războiul informațional contra Republicii Moldova. Dacă SIS va restricționa site-urile care promovează știri false și incită la ură, dezordini în masă sau război, dar va face acest lucru în cunoștință de cauză, fără exces de zel, ar putea servi intereselor naționale, spune Petru Macovei, precizând că toate încercările de a ne ascunde sub paravanul libertății de exprimare au arătat, în ultimii ani, cât de vulnerabili și cât de expuși suntem la tot felul de pericole de tip hibrid. Expertul observă însă că SIS nu are experți în domeniul media care pot să facă deosebire foarte clară în ce este propagandă și ce este expunerea unei opinii. Cei care se vor ocupa de implementarea acestei decizii trebuie să aibă o abordare sănătoasă și „să facă deosebire între critică la adresa guvernului și propagarea războiului”, mai afirmă Macovei.

Realitatea.md îl citează pe fostul președinte CEC, Iurie Ciocan, spunând, cu referire la pachetul guvernamental „Spor pentru Moldova”, că oferirea unui dar cu o lună înainte de alegerile locale generale reprezintă o mită electorală. Ciocan amintește că, în primăvară, guvernarea a refuzat să indexeze pensiile la valoare inflației, invocând lipsa banilor, iar acum în prag de alegeri a găsit fonduri în buget pentru ajutoare unice, chiar dacă deficitul bugetar depășește 10 miliarde de lei, resurse avem. Pachetul „Spor pentru Moldova”, aprobat joi în Parlament, prevede majorări de salarii și ajutoare unice pentru circa 170.000 de bugetari.

Postul Studio-L din Căușeni relatează despre decizia Consiliului raional Căușeni prin care 4 milioane de lei alocați anterior pentru reparația și întreținerea unui drum care leagă localitatea Ciuflești de centrul raional au fost redirecționați pentru reabilitarea unui alt drum din raion a scos localnicii în stradă. Oamenii care au protestat împotriva deciziei spun că s-au săturat să înghită praf, să meargă cu roțile sparte și să își zdruncine copii în cărucioare până la grădiniță. Locuitorii satului avertizează că dacă în următoarele săptămâni nu vor demara lucrări de asfaltare a drumului, sunt gata să vină cu proteste la Căușeni. De cealaltă parte conducerea raionului Căușeni se apără și spune că banii au fost redirecționați pentru a finisa reparația drumului Căinari-Chircăieștii Noi început încă anul trecut.

Citește mai mult