Politic

Klaus Iohannis: România și Portugalia vor susține lansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE până la sfârșitul acestui an

România și Portugalia vor susține lansarea negocierilor de aderare, până la sfârșitul acestui an, a Republicii Moldova și a Ucrainei la blocul comunitar. Despre aceasta a declarat la Lisabona, liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă comună cu omologul său portughez, Marcelo Rebelo de Sousa.

„Cu privire la Republica Moldova am convenit ca prin acțiune comună să sprijinim eforturile de combatere a vulnerabilităților cu care se confruntă din cauza războiului împotriva Ucrainei, pentru susținerea stabilității și a rezilienței Republicii Moldova. Dialogul nostru evident că a vizat și agenda europeană, inclusiv politica de extindere a Uniunii Europene, un proces de importanță strategică. Am subliniat că trebuie să susținem împreună deschiderea, până la finalul acestui an, a negocierilor de aderare cu Ucraina, cu Republica Moldova”, a declarat președintele României.

De asemenea, cei doi oficiali au convenit să dezvolte cooperarea în domeniul politic și militar, în contextul riscurilor sporite de securitate din regiunea Mării Negre, urmare a multiplelor atacuri rusești împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre.

Citește mai mult