ONU lansează un apel de donații de 294 de milioane de dolari pentru a ajuta localnicii din Cisiordania și Fâșia Gaza
ONU a lansat un apel de urgență la donații în valoare de 294 de milioane de dolari pentru a răspunde „nevoilor urgente” ale localnicilor vulnerabili din Cisiordania și Fâșia Gaza, unde peste 400.000 de palestinieni și-au părăsit casele în ultimele zile, relatează Agerpres.ro.
Apelul este menit să ofere ajutor celor peste 1,2 milioane de rezidenți din Gaza și Cisiordania, a precizat Biroul ONU pentru Afaceri Umanitare (OCHA), subliniind că organizațiile umanitare nu au mai multe resurse necesare pentru a „răspunde în mod adecvat nevoilor palestinienilor vulnerabili”.
„Pentru a ne asigura că partenerii pot răspunde (la nevoi), este esențial ca fondurile să fie primite la timp prin acest apel”, a insistat biroul ONU, menționând că finanțarea ajutorului pentru Gaza și Cisiordania în 2023 a fost o „provocare”.
Potrivit OCHA, peste 423.000 de palestinieni au fost strămutați în ultimele zile în Fâșia Gaza aflată sub asediu și bombardată de armata israeliană după atacul sângeros al Hamas în Israel.