Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Veaceslav Nigai a anunțat astăzi că părăsește fracțiunea parlamentară
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Veaceslav Nigai a anunțat astăzi că părăsește fracțiunea și partidul Comuniștilor. Declarația a fost făcută într-un briefing de presă. Veaceslav Nigai a mai precizat că își va continua activitatea ca deputat neafiliat. În actuala legislatură, mai mulți deputați din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit fracțiunea, declarându-se deputați independenți, dar au aderat la alte formațiuni politice, îndeosebi celor afiliate politicianului fugar Ilan Șor.
Veaceslav Nigai a anunțat astăzi că părăsește partidul Comuniștilor, dar și fracțiunea parlamentară, motivându-și decizia prin faptul că ar fi avut disensiuni între el și conducerea formațiunii.
„Pe parcursul unui an și jumate au apărut niște disensiuni cu conducerea partidului în ce privește alegerea și colaborarea cu unele partide de stânga. Din refuzul meu de a participa la unele măsuri în masă cu aceste partide am depus în luna decembrie o cerere de demisie de funcția de vicepreședinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și excluderea din executivul politic”, a declarat Veaceslav Nigai.
Membrul comitetului politic executiv al PCRM, Oleg Reidman, a declarat pentru Radio Moldova că vor comenta ulterior decizia și acuzațiile lui Veaceslav Nigai.
Menționăm că, în actuala legislatură, mai mulți deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit fracțiunea, declarându-se deputați independenți. Primul a fost Gaik Vartanean - la sfârșitul anului trecut, iar ulterior a aderat la Partidul Mișcarea Alternativă Națională.
În martie 2023, Alexandr Nesterovschi a anunțat că părăsește Partidul Socialiștilor. La scurt timp, i s-a alăturat și deputata Irina Lozovan.
Pe 17 mai, mai multe surse mass-media au scris că socialiștii Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, ar fi plecat în Israel, unde se presupune că urmau să se întâlnească cu politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”.
Cu o zi mai târziu, Comitetul Executiv al Partidului Socialiștilor a cerut Consiliului Republican al PSRM excluderea celor doi din rândurile partidului, solicitând celor doi deputați să-și depună mandatele.
Toți cei patru deputați s-au alăturat Partidului „Renaștere”, considerat de mai mulți politicieni și experți ca fiind afiliat lui Ilan Șor. La 21 septembrie, Parlamentul a ridicat imunitatea parlamentară a lui Alexandr Nesterovschi și Irinei Lozovan, fiind cercetați într-un dosar penal privind finanțarea ilegală a formațiunii din partea grupului criminal organizat al lui Ilan Șor. Cei doi au fost ulterior reținuți. Irina Lozovan este cercetată în arest la domiciliu, iar Alexandr Nesterovschi, chiar dacă este în arest preventiv, a fost înregistrat în calitate de candidat al Partidului Renaștere la funcția de primar de Bălți. Vasile Bolea este candidatul aceleiași formațiuni la funcția de primar de Chișinău.