Guvernul ar putea aloca 4 milioane de lei pentru evacuarea cetățenilor moldoveni din Israel și Fâșia Gaza în contextul stării de război
Guvernul ar putea aloca din fondul de intervenție 4 milioane de lei pentru evacuarea cetățenilor Republicii Moldova din Statul Israel și Fâșia Gaza. În acest sens, pe site-ul Executivului a fost publicat spre consultări un proiect elaborat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Propunerea vine în contextul în care Israelul a declarat pe 9 octombrie stare de război pe întreg teritoriul său.

Potrivit datelor oficiale, în Israel se află oficial 13 mii de moldoveni, însă neoficial numărul acestora depășește 20 de mii. De la declanșarea războiului, Ambasada Republicii Moldova de la Tel-Aviv, Celula de Criză și Centrul de apel de la Ministerul de Externe au înregistrat peste 300 de solicitări ale cetățenilor moldoveni din Israel.
Totodată, 35 de persoane au cerut repatrierea din Fâșia Gaza.
În acest sens, acțiunile de repatriere vor implica: organizarea sau contractarea de curse charter, a companiilor de transport terestru pentru deplasarea de la frontiera cu Fâșia Gaza spre Cairo, asigurarea cetățenilor pe perioada deplasării cu apă și hrană, delegarea unui funcționar consular în Egipt pentru facilitarea întregului proces.
Totodată, precizăm că pe durata stării de război în Israel, toți cetățenii moldoveni care beneficiază de serviciul eliberării titlului de călătorie vor fi scutiți de taxa consulară. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale.