Acord între Chișinău și Kiev: La punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosavițkoe – Cuciurgan” va fi efectuat control comun
La punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosavițkoe-Cuciurgan” va fi instituit un control comun, pe teritoriul Ucrainei, în scopul fluidizării traficului de mărfuri între țări. Un acord în acest sens a fost semnat pe 13 octombrie de prim-ministrul Dorin Recean și omologul său ucrainean, Denys Shmyhal.

„Este un pas important pentru a crește capacitatea de procesare la frontiera noastră comună. E un alt semn de solidaritate în care ajutăm oamenii de afaceri din Ucraina să tranziteze marfa prin țara noastră cu destinația România și țările Uniunii Europene”, a menționat premierul Dorin Recean, citat într-un comunicat al Executivului.
La rândul său, premierul ucrainean s-a referit la impactul favorabil pentru diversificarea comerțului bilateral și consolidarea în continuare a „Culoarelor de solidaritate” spre Uniunea Europeană.
„Calea ferată are o importanță strategică pentru cooperarea noastră bilaterală. Ucraina este un partener economic important al Republicii Moldova. Avem toate posibilitățile să diversificăm căile comerciale pentru a spori exporturile și a asigura bunăstarea ambelor state, în pofida agresiunii brutale a Federației Ruse”, a spus Denys Shmyhal.
Sursa mai notează că prim-miniștrii au discutat și despre cooperarea în domeniile infrastructurii, energeticii, agriculturii și comerțului, inclusiv în contextul înțelegerilor convenite în cadrul întâlnirii copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare economică, din 29 septembrie, de la Odesa.
Oficialii au convenit semnarea până la sfârșitul anului 2023 a Protocoalelor de organizare a controlului în comun în alte 7 puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene.
Protocolul privind controlul comun în punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosavițkoe - Cuciurgan” a fost semnat la Palanca de către conducerea Serviciului Vamal și a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră la întrevederea patrulaterală a conducătorilor autorităților vamale și de frontieră moldo-ucrainene.
Potrivit Guvernului în anul 2022, exporturile în țara vecină au crescut de 8 ori, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar tendința de creștere este menținută și în acest an.