Electorala

Candidatul Partidului Liberal la funcția de primar al Chișinăului și-a prezentat programul de activitate

Candidatul Partidului Liberal la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Ion Purice, și-a prezentat programul de activitate, menționând că se va axa, în mod prioritar, pe necesitățile cetățeanului de rând. Acesta a mai precizat că are experiență în administrare și că știe cum trebuie să arate capitala.

Captură video
Sursa: Captură video

„Municipiul Chișinău are nevoie de un primar care va trăi problemele locuitorilor, un primar pentru neam și Chișinău. Municipiul Chișinău trebuie să reia dezvoltarea sa românească și pro-europeană, trebuie să devină un oraș prosper, verde, curat și luminat în care toți copiii să crească sănătoși și în siguranță”, a declarat Ion Purice.

Menționăm că în cursa pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău s-au înregistrat 19 candidați. Alegerile vor avea loc pe data de 5 noiembrie.

Citește mai mult