Social

ȘTIRILE DIMINEȚII: Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată; În Chișinău s-a înregistrat un nivel ridicat de poluare a aerului

Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată de la 1 ianuarie

Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată de la 1 ianuarie cu 864 de lei și va constitui 10 932 de lei. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi aprobat, miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, a anunțat premierul Natalia Gavrilița.


Ministerul Mediului și Agenția de Mediu anunță că în capitală se atestă un nivel ridicat de poluare a aerului

Ministerul Mediului și Agenția de Mediu atenționează asupra nivelului ridicat de poluare a aerului. Astfel, autoritățile anunță că în data de 23 și 24 decembrie în Chișinău s-a înregistrat depășiri ale mediei zilnice cu 2,4 ori pentru poluanții atmosferici.


În acest an, de la zero, au fost au fost construiți 43 de km de drum

În acest an, au fost reabilitați și reparați 300 de kilometri de drumuri. De la zero, au fost au fost construiți 43 de km de drum. Mai mult, cu sprijinul fondurilor externe primite în 2022 au fost finalizate cu succes mai multe porțiuni de drum aflate în proces de lucru deja de câțiva ani. Datele au fost prezentate de Administrația de Stat a Drumurilor în cadrul ședinței consiliului fondului rutier.


Republica Moldova va procura peste 80% din necesarul de energie electrică de la Cuciurgan

În luna ianuarie, Centrala de la Cuciurgan va livra Republicii Moldova peste 80 la sută din cantitatea necesară de curent electric, a declarat pentru Radio Moldova directorul interimar al Energocom, Victor Bânzari. El a precizat că marți, 27 decembrie, Energocom și Centrala de la Cuciurgan au prelungit contractul de livrare a energiei electrice cu încă o lună. Potrivit lui, în prezent autoritățile de la Chișinău poartă discuții cu Nuclearelectrica din România pentru a suplini necesarul de electricitate.


ANRE: O eventuală scumpire a serviciului de transport al energiei electrice nu va influența imediat tariful final

„Moldelectrica” trebuie să prezinte date suplimentare, pentru a justifica toate costurile suportate de operator la prestarea serviciului de transport al energiei electrice, a precizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după solicitarea întreprinderii de a majora serviciile de transport al energiei electrice cu circa 80%.


Expert: Viziunea UE asupra Republicii Moldova s-a schimbat odată cu obținerea statutului de țară candidată

Statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE), oferit Republicii Moldova în acest an, argumentează nu doar sprijinul politic, dar și o nouă viziune în raport cu țara noastră. Astfel, nu a fost lăsată singură în fața provocărilor generate de războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina – a declarat în cadrul emisiunii ,,La 360 de grade” de la postul nostru de Radio, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza. Potrivit lui, țara noastră va intra în noul an mai rezistentă la provocări.


Vladimir Putin a interzis, prin decret, exportul petrolului rusesc către țările care au impus plafoane tarifare

Rusia urmează să interzică, începând de la 1 februarie 2023, vânzarea de petrol rusesc către țări străine care plafonează prețul petrolului rusesc la 60 de dolari barilul, decizie luată de Uniunea Europeană (UE), G7 și Australia, notează news.ro.


Ucraina își dorește ca un summit al păcii să fie organizat la sfârșitul lunii februarie, atunci se împlinește un an de la începutul războiului. Ministrul de Externe de la Kiev, Dmitro Kuleba, spune că întrunirea ar trebui să fie găzduită de Organizația Națiunilor Unite, iar secretarul general Antonio Guterres ar fi un mediator foarte bun. Întrebat dacă Rusia va fi invitată la întrunire, oficialul ucrainean a spus că, mai întâi, Moscova trebuie să fie urmărită penal pentru crime de război, transmite Euronews. La summitul păcii ar urma să fie discutate cele 10 condiții propuse de Ucraina pentru încheierea războiului.


De la începutul războiului UE a trimis Ucrainei peste 77 de mii de tone de ajutoare umanitare

Uniunea Europeană (UE) a trimis Ucrainei peste 77.000 de tone de ajutoare umanitare de la începutul războiului, a scris pe Twitter, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit ei, acestea includ provizii vitale, precum medicamente, alimente și adăposturi.


Datele meteo

Astăzi se prevede cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla din NV de la slab la moderat. Presiunea atmosferică va fi înaltă. Valorile de temperatură, pe parcursul zilei, vor oscila între +1..și+5°С.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult